Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO Consumul de droguri în Alba, la cote alarmante: O parte dintre tinerii consumatori își injectează substanțe. Ce spun medicii

Publicat

Consumul drogurilor în județul Alba, în rândul tinerilor, atinge cote alarmante. Deși autoritățile cu comepetențe în domeniu ”ascund sub preș” informațiile situația este una foarte gravă. 

În Alba se consumă droguri injectabile, iar asta înseamnă că situația a scăpat de sub control. Săptămânal la secția de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia ajung minim doi, trei tineri consumatori de droguri, iar pe secția UPU numărul este mult mai mare. 

Vârsta consumatorilor este între 16 și 25 de ani, dar sunt foarte multe cazuri în care apar consumatori mult mai tineri.

YouTube video

Șeful secției de psihiatrie a Spitalului Județean Alba Iulia a făcut o serie de declarații referitoare la consumul de droguri din județ. Mai mult de atât și directorul medical al spitalului a tras un semnal de alarmă.

”În județul Alba ajung doi, trei pe săptămână (n.r. consumatori de droguri) cazuri urgente”, a declarat Ioan Ovidiu Roșca, întrebat de reporteri câte cazuri ajung săptămânal pe secția pe care o conduce.

În Alba se consumă droguri injectabile

De asemenea, acesta a spus că se consumă droguri injectabile. În special cei care ajung la Psihiatrie, la Alba Iulia sunt consumatori de droguri injectabile.

Cele mai multe cazuri însă nu ajung pe secția doctorului Roșca, ci se opresc la UPU a preciat Silviu Crainic, directorul medical al spitalului. Acesta a spus că la psihiatrie ajung doar cazurile foarte grave, însă cele mai multe ajung la Unitatea de primiri Urgențe.

Mai mult de atât, Siviu Crainic a declarat că numărul consumatorilor de droguri care ajung la UPU este mult mai mare decât al celor care sunt internați la Psihiatrie.

Este vorba despre cazuri saptămânale de consumatori de droguri cu care medicii din spital se confruntă.

”De cele mai multe ori este vorba despre cocktailuri de droguri, nici ei nu știu, și prafuri pe care și le injectează”, a mai declarat doctorul Roșca despre drogurile consumate cel mai des de către tineri.

Autoritățile cu competențe în domeniu țin datele sub preș

Deși sunt mai multe instituții care ar putea prezenta situația reală referitoare la consumul de droguri, toată lumea tace. Însă datele despre consumul de droguri din județ apar în motivări de instanțe, după ce dealerii sunt prinși de DIICOT și BCCO.

Se vorbește în motivările Tribunalului Alba cu ușurință despre mii de tranzacții pe care dealerii le-au făcut pe raza județului, în ultimii ani, iar mare parte dintre consumatori sunt minori.

CITEȘTE ȘI: Fenomenul consumului de droguri a ajuns în școlile generale din Alba. Soluția instanței în cazul unei eleve prinse cu 3CMC la ore

Cei care au competențe în prevenirea și combaterea consumului mimează activități informative în școli, însă de cele mai multe ori se rezumă la discuții puerile despre consumul de droguri, împărțirea de pliante sau baloane pe la evenimente publice.

Părinții vorbesc cu îngrijorare despre cosnumul de droguri în școli și licee, dar nimeni nu are o statistică clară. Au existat chiar și cazuri în școala gimnazială. Exemplu este și cazul unei eleve din Aiud, de școală gimnazială asupra căreia a fost descoperit un plic cu droguri chiar în timpul orelor.

CITEȘTE ȘI: Detalii șocante la un an de la moartea unui adolescent din Sebeș: Droguri luate de pe Darkweb. Eșecul instituțiilor

Mai mult de atât, un tânăr din Sebeș a decedat în urma consumului de heroină. Acesta își comanda droguri de pe Dark Web și potrivit motivării instanței, nici o autoritate nu știa de situația sa.

 

 

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement