Connect with us
Publicitate

Eveniment

SFÂNTUL ANDREI: Aproape 800.000 de români, își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei- Apostolul Românilor

sfantul andrei

Publicat

În 30 noiembrie creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei. În România ziua de 30 noiembrie a fost declarată zi liberă. Numele Sfântului Andrei, cunoscut şi ca „Apostolul Românilor” este purtat de aproape 800.000 de români, jumătate dintre aceştia fiind bărbaţi.

Citește și Mesaje, urări, felicităti de Sfântul Andrei

Iată câteva nume derivate din numele Andrei: Andreea, Andra, Andrada, Andraș, Andruș, Andruța, Andreas, Andrias, Andries, Andru, Andreiu, Endre, Deia, Deea. Din totalul sărbătoriților aproape 350.000 sunt bărbați și au numele Andrei și peste 250.000 sunt femei și au numele Andreea.

Citeste Mesaje de Sfântul ANDREI. Urări, felicitări și SMS-uri pentru Andrei, Andi, Andreea, Andra, Andrada

Apostolul Andrei este primul ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos, împreună cu fratele său, Sfântul Apostol Petru. Potrivit tradiţiei bisericeşti, consemnată de Eusebiu de Cezareea, cel mai important istoric din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a predicat Evanghelia în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, în Sciţia Mică (Dobrogea de astăzi) şi Crimeea.

Andrei (d. 30 noiembrie 60, Patras, Achaia, Imperiul Roman) a fost un apostol al lui Isus din Nazaret, frate cu Simon Petru.

Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Conform Evangheliei după Ioan cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari.

Numele Andrei provine din greaca veche, care era lingua franca a Vechiului Orient.

Acesta a fost martirizat la Patras, în Grecia de astăzi, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. În anul 2001, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, ca sărbătoare naţională bisericească.

În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe aceste meleaguri.

Conform Tradiției Bisericii sorții au căzut pentru Sfântul Apostol Andrei sa meargă în părțile Mării Negre și cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. După cucerirea romană din anul 46 d.Hr. aceasta este inclusă în Moesia Inferior. În lucrarea „Despre apostoli” a lui Hipolit Romanul se arată că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor, alăturarea celor două popoare arătând că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată.

Deasemenea Sf. Ap. Pavel cu două secole înainte, în Epistola către Coloseni, spune că și sciții au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni, 3,11). Sf. Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.

surse: crestinortodox.ro. wikipedia.org

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate