Connect with us
Publicitate

Actualitate

UPDATE: Peste 70% prezență la vot la Penitenciarul Aiud, până la ora 11.00. Au votat cu urna mobilă peste 300 deținuți

Penitenciar Aiud

Publicat

Peste 300 de deținuți dintre cei 426 persoane private de libertate de la Penitenciarul Aiud au votat cu urna mobilă, după gratii, duminică, până la ora 11.00,  la alegerile prezidențiale 2019.

UPDATE: Din datele actualizate de către reprezentanții Penitenciarului Aiud, până la ora 12.30, au votat 400 de persoane private de libertate. În total, sunt 545 deținuți în cadrul instituției (date actualizate în 10 noiembrie), din care 460 cu drept de vot, iar 425 și-au exprimat intenția de a vota. În cazul a 25 dintre aceștia, reprezentanții secțiilor de votare au constatat că aveau interdicții în ceea ce privește drepturile electorale.

Reprezentanţii Penitenciarului Aiud au precizat că, dintre cele 426 de persoane private de libertate în cadrul instituției au declarat că doresc să voteze la acest scrutin, până la ora 11.00, votaseră 325 (76,29%). În total, erau 535 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Aiud la data de 8 noiembrie, iar din aceștia 468 îndeplineau cumulativ condiţiile pentru exercitarea acestui drept. Alți 42 nu votează.

Vezi GHIDUL ALEGĂTORULUI la prezidențiale 2019. Secții de vot, program, acte, reguli

Potrivit legislaţiei, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în judeţul sau în municipiul Bucureşti, după caz, pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.

Citește și PREZIDENȚIALE 2019: Prezența la vot ora 11.00 în ALBA, de peste 10%. Mobilizare la urne mai mare în orașele din județ

Persoanele private de libertate îşi pot exercita dreptul de vot dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– au vârsta peste 18 ani;

– sunt cetăţeni români;

– au acte de identitate valabile;

– nu li s-a interzis acest drept prin hotărârea judecătorească definitivă de condamnare;

solicită în scris preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, că doreşte să îşi exprime dreptul de vot prin intermediul urnei speciale;

– au domiciliul stabil în raza teritorială a secţiei de votare unde se află locul de deţinere.

Duminică au loc alegerile pentru alegerea președintelui țării pentru următorii 5 ani. Procesul electoral va avea loc în intervalul 7.00 – 21.00.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate