Planuri pentru dezvoltarea unui parc tematic cu tiroliene, trasee de orientare și cățărare, lângă „Poiana Inimii” din comuna Ighiu
Amplasată într-un cadru natural care îţi încântă privirea şi îţi creează o stare de bine, cu orientare spre Piatra Craivii, pădurea de stejar din apropierea satului Bucerdea Vinoasă reprezintă, pentru Primăria comunei Ighiu şi Consiliul Judeţean Alba, o oportunitate de dezvoltare a unui parc tematic, printr-un viitor parteneriat.
Anunțul a fost făcut joi, 24 februarie, de președintele CJ Alba, Ion Dumitrel
„În acest sens, împreună cu primarul comunei Ighiu, Traian Rusu, am efectuat o deplasare în teren, în pădurile de pe Valea Bucerzii.
Parcul tematic va reda elemente dintr-un sat dacic, dar va avea şi un conţinut de parc de aventuri cu activităţi de căţărare şi tiroliene, trasee de orientare turistică, traseu de cicloturism şi alte activităţi specifice şi conexe, reprezentând un mod plăcut de petrecere a timpului liber cu familia sau cu prietenii.
Acest parc se doreşte a fi o atracţie a zonei, fiind situat în imediata apropiere a Poienii Inimii care, prin forma sa naturală (de unde şi denumirea), este folosită de către Consiliul Judeţean Alba ca imagine simbol pentru turismul judeţului”, a transmis Ion Dumitrel, pe pagina de Facebook.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (1)