Connect with us
Publicitate

Administrație

”Polaris”, amendată de Garda de Mediu pentru depozitul temporar de deșeuri de la Alba Iulia. Dosar penal la Poliție

g

Publicat

Garda de Mediu a sancționat firma care se ocupă de salubritatea din Alba Iulia, Polaris M Holding, în urma unui control desfășurat la platforma temporară de gunoi, de la marginea orașului.

Mai mult, poliția a deschis și un dosar penal în acest sens. Se pare că societatea de salubritate continuă să depoziteze gunoiul în zona respectivă.

Spațiul temporar de depozitare a gunoiului folosit de firma de salubritate situat la câțiva zeci de metri distanță de cel mai mare siloz de cereale din Alba Iulia, nu departe de sediile Jandarmeriei și Pompierilor și la doar 200 de metri de gara din Bărăbanț.

În urma cu 4 luni, Alba24 scria de problema spațiului de depozitare și de nemulțumirile agenților economici din zonă, legate de prezența unor munți de gunoaie chiar lângă spațiile în care își desfășoară activitatea zilnică.

CITEȘTE ȘI: VIDEO AERIAN: Cum arată depozitul temporar de gunoi de la Alba Iulia. Munții de mizerie de la marginea orașului

Între timp, agenții economici au trecut la fapte și au făcut plângeri către instituțiile abilitate ale statului pentru a lua măsuri.  În urma plângerilor Polaris M Holding a fost amendată şi obligată de a elibera total platforma betonată de deşeurile depozitate temporar.

Însă, cei care au sesizat situaţia susţin că maşinile companiei Polaris nu respectă decizia impusă de autorităţi şi descarcă în continuare gunoaie pe platforma din Bărăbanţ.

Într-un document emis de Prefectura Alba se precizează că: ”în urma controlului efectuat la amplasamentul depozitului de deşeuri municipale, unde funcţionează platforma de depozitare temporară a deşeurilor municipale, s-a constatat nerespectarea autorizaţiei de mediu, a legislaţiei sanitare privind depozitarea deşeurilor menajere, respectiv prevederile legale din domeniul situaţiilor de urgenţă, fapt care a impus sancţionarea contravenţională a SC Polaris M Holding SRL şi stabilirea de măsuri pentru respectarea actelor de reglementare emise, eliberarea terenului de deşeuri, igienizarea şi dezinfecţia platformei pentru respectarea normelor igienico-sanitare în vigoare şi a celor din domeniul situaţiilor de urgenţă referitoare la organizarea apărării împotriva incendiilor, prevenirea şi stingerea incendiilor, asigurarea căilor de evacuare/intervenţie mijloace de primă intervenţie.

De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Alba efectuează în continuare cercetări sub aspectul comiteriii infracţiunii de «neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase»”

d

Rezultatele analizei situației au fost concluzionate de către o comisie formată din reprezentanţii Gărzii de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul penru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în urma deplasării la fața locului și a verificării respectării prevederilor legale în vigoare.

 

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate