Poliția și IGSU vor putea amenda direct proprietarii care nu au asigurare obligatorie a locuinței. Proiect cu modificări majore
Poliția și IGSU vor putea amenda direct proprietarii care nu au asigurare obligatorie a locuinței. Acest lucru s-ar putea întâmpla în urma unui proiect legislativ inițiat de PSD. Și în prezent, proprietarii pot fi amendați de autoritățile locale, însă acest lucru nu se întâmplă. În aceste condiții, PSD se gândește să ia acest atribut de la primării (prin polițiile locale) și să îl ducă la nivelul unor instituții de control.
Concret, Poliția Română și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), prin structurile teritoriale, ar putea primi dreptul de a verifica și sancționa direct proprietarii care nu au încheiat asigurarea obligatorie a locuinței (PAD).
Proiectul de lege a fost inițiat de Partidul Social Democrat, prin fostul ministru Adrian Câciu.
Este o schimbare majoră de abordare: atribuțiile de control și sancționare nu vor mai reveni în principal autorităților locale, ci vor fi transferate către alte structuri.
Proiectul prevede că polițiștii și personalul desemnat din cadrul IGSU vor constata contravențiile și vor aplica amenzile, în funcție de competențele stabilite, potrivit Profit.ro.
Pentru a facilita controalele, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) va furniza Ministerului Afacerilor Interne, prin sisteme informatice securizate, date actualizate privind existența polițelor PAD.
Accesul la aceste informații va fi reglementat prin protocoale între MAI, Autoritatea de Supraveghere Financiară și PAID, iar procedura de utilizare va fi stabilită prin ordin comun.
Poliția și IGSU vor putea amenda direct proprietarii: De ce este importantă schimbarea
Inițiatorii proiectului argumentează că actualul sistem nu funcționează: deși amenzile pentru lipsa PAD există în lege, ele sunt aplicate extrem de rar.
Responsabilitatea revine autorităților locale, însă acestea nu au nici o structură dedicată, nici interesul de a sancționa masiv populația, în ciuda faptului că au acces la baza de date a PAID.
Consecința este un grad foarte scăzut de asigurare a locuințelor, cel mai mic din Uniunea Europeană.
În cazul unui dezastru major, această situație ar pune o presiune directă pe bugetul statului, care ar trebui să acopere o parte semnificativă a pagubelor.
Autorii proiectului susțin că Poliția are capacitatea operațională și experiența necesare pentru a aplica legea în mod eficient, ceea ce ar putea transforma sancțiunile din excepții în practică curentă.
Cât costă și ce acoperă PAD
În prezent, proprietarii care nu încheie polița PAD riscă amenzi între 100 și 500 de lei. Asigurarea costă 130 de lei pentru locuințele din materiale moderne și 50 de lei pentru cele din chirpici și acoperă trei riscuri majore: cutremur, inundații catastrofale și alunecări de teren.
Despăgubirile sunt însă limitate, până la 100.000 de lei pentru locuințele de tip A și 50.000 de lei pentru cele de tip B.
De asemenea nu includ bunurile din interior sau alte riscuri, motiv pentru care o acoperire completă necesită o asigurare facultativă.
Dacă proiectul va fi adoptat, autoritățile ar putea începe, pentru prima dată, aplicarea sistematică a sancțiunilor, într-un context în care lipsa asigurării locuințelor rămâne una dintre cele mai mari vulnerabilități ale României în fața dezastrelor naturale.
Companiile de asigurări au achitat în 2025 despăgubiri de 209 milioane de lei pentru refacerea locuinţelor asigurate, potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), transmite Agerpres.
Suma este cu 14% mai mare faţă de anul precedent, potrivit Economedia.
Conform UNSAR, care citează date ASF, suma este cu 14% mai mare faţă de nivelul înregistrat în 2024, când au fost plătite despăgubiri de 183 milioane lei.
Foto: Arhivă
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)