Connect with us
Advertisement

Eveniment

Politica, cea mai bănoasă afacere din România în 2022. Sumă record primită de partide de la stat

Publicat

Politica a rămas și în 2022 cea mai bănoasă afacere din România, finanțată din banii statului. 

Partidele politice din România au primit în 2022 o subvenție totală de aproximativ 258 de milioane de lei, echivalentul a 52 de milioane de euro.

Această sumă reprezintă un record absolut al subvenției încasate de formațiunile din țara noastră.

Față de 2021, când partidele au primit 232 de milioane de lei, (în scădere față de 2020 când a cheltuit 253 de milioane), subvenția a crescut din nou în 2022 la 258 de milioane de lei.

În acest context, partidele folosesc banii fără un control real al societății civile și eludând legile care guvernează achizițiile publice.

O sumă considerabilă merge către presă, în special către televiziuni, ceea ce generează un reflex anti-democratic din partea mass-media.

Astfel, subiecte importante pentru români sunt ignorate de multe dintre publicațiile mari, care preferă să transmită mai degrabă știri pozitive despre performanțele Guvernului.

Jurnaliștii de la Recorder au realizat o ivestigație despre modul în care partidele politice finanțează presa și care este de fapt, prețul tăcerii.

Puteți vedea materialul video, pe siteul Recorder.

Aceasta nu este însă singura problemă. Nivelul la care a ajuns finanțarea partidelor poate fi considerat a fi exagerat.

Cele mai mari companii, cu mii de angajați, nu au reușit să obțină un profit echivalent cu subvenția de 258 de milioane de lei pentru partide.

Cei mai mulți bani i-au luat PSD și PNL.

Doar în luna decembrie, către partide au plecat de la bugetul de stat peste 24,7 milioane de lei.

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic în luna decembrie 2022 (lei):

1 PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 9.543.798,70
2 PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL 8.090.738,24
3 UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA 4.361.545,77
4 ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR 1.931.589,81
5 PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ 499.339,48
 6 PARTIDUL PRO ROMÂNIA 360.782,60
                                    TOTAL 24.787.794,60

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 05.01.2023 at 11:28

    O adunătură de proşti s-au cocoţat în vârful ţării şi îşi dau bani cu nemiluita, că-şi votează cele mai penibile legi din istorie. Pe banii noştrii pun căpăstru presei, să nu aflăm ce tâmpenii sunt în stare să facă. Că oricum, nu fac mai nimic bun.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement