Connect with us
Publicitate

EDITORIAL

Politica locală a-nţepenit între patru membre, un sondaj şi o clemenţă

Publicat

În tinerețe, PSD Alba avea patru membre suple și unul țeapăn. Acum e invers. PNL folosește sondajele, ca un bețiv stâlpul felinarului: mai mult pentru suport decât pentru lumină, iar PDL umblă nefardat, în timp ce îi acordă clemență lui Clement.

PSD – patru membre țepene și unul suplu

Aștept de multă vreme un motiv pentru a scrie despre PSD Alba. Am așteptat atât de mult să facă și cei de la PSD ceva, încât până la urmă m-am hotărât să scriu și fără motiv. Situația social-democraților din Alba îmi amintește de o vorbă a ducelui de Aumale, Henri (retras în Anglia și molipsit de umor englezesc): ”În tinerețe, aveam patru membre suple și unul țeapăn. Acum am patru membre țepene și unul suplu”. Cam așa stă și filiala locală a partidului, care și-a pierdut demult (și parcă iremediabil) vigoarea: membrele care ar trebui să fie suple sunt țepene, și invers. Partidul nu are în general nici o reacție la viața politică locală, încălecată de PDL și PNL. Chiar și atunci când vor să ”își exprime punctul de vedere”, liderii PSD în frunte cu Ioan Dîrzu, președintele, o fac cu întârziere. Până se dezmorțesc membrele țepene ale partidului, subiectul este deja ieșit din prima fază a interesului public. Nu dau tonul niciunei dezbateri, nu critică și nu construiesc, nu se bat cu nimeni și nici nu își doresc. Politica promovată local de PSD seamănă mult cu cea practicată de social-democrații din țările nordice: este un hobby. În loc să își aranjeze clasorul, să picteze sau să construiască machete de vaporașe și avioane, Ioan Dîrzu face politică. Când are timp… și ca un amator.

PNL și portbagajul cu statistici

Liberalilor din Alba li se potrivește o vorbă a unui poet-antropolog scoțian, Andrew Lang: ”Se folosesc de statistică la fel cum se folosește bețivul de stâlpul felinarului: mai mult pentru sprijin decât pentru lumină”. Dacă ar fi să îi crezi, imediat după alegeri, vor prelua 64,3455% dintre primării (firește, și cea de la Alba Iulia), 51,2900645% din Consiliul Județean Alba, 73,3333% din mandatele de parlamentar (aici luând în calcul și redistribuirea). Firește, împreună cu PSD și cu PC. Se înțelege totuși că toate aceste preferințe potențiale ale electoratului le sunt destinate, că doar ei au comandat sondajul, nu? Vorba unui alt personaj, al cărui nume nici nu mai contează: ”Sondajele sunt ca femeile ușoare: odată ce pui mâna pe ele, poți face ce vrei”.

Cu aceste sondaje rulate sul în mână, liderii PNL îi plesnesc săptămânal pe colecționarii de timbre de la PSD. Când nu îi plesnesc, îi amenință. ”Mă, poate vreți să scot sondajul ăsta nou la voi”, zice președintele filialei, Teodor Atanasiu și se preface că deschide portbagajul încăpător al mașinii sale, unde pesediștii cred că ține formularele detaliate ale sondajului. Atunci jumătatea slabă a USL-ului lasă de la ea și vreo două zile acceptă candidați unici liberali, mai degrabă decât să vadă negru pe alb părerea populației despre social-democrația locală. Cam așa se reglează lucrurile cu pesediștii… Cu cei de la PDL… lucrurile sunt mai complicate. Ei înșiși sclavii sondajelor, democrat-liberalii nu cred în ele. De aceea, liberalii încearcă să găsească și alte argumente (cum ar fi ecologia) ,pe lângă amenințarea cu portbagajul statistic.

PDL – clemență pentru Clement

Fostul arhiepiscop romano-catolic al New York-ului, Francis Spellman, spunea că ”există trei vârste ale omului: tinerețea, bătrânețea și <arăți grozav>”. Aplicat la politică, PDL Alba ”arată grozav”. A ajuns, adică, la faza la care așteaptă complimente. Și toată lumea sare cu complimente, în așa fel încât partidul chiar crede că arată grozav și uită de multe ori să își aplice măcar un strat de fard, așa, de ochii lumii. Toți directorii, primarii, viceprimarii și consilierii sunt capabili, comunică bine, sunt cinstiți și lucrează în interesul cetățeanului. Ăsta da feedback… . Cel mai bine ne dăm seama de acest lucru dacă ne uităm la listele cu aleși de la ultimul congres. De fapt, unul dintre cei trei (!?) primvicepreședinți, deputatul Clement Negruț a și demisionat din partid, sigur că de unul singur ”arată și mai grozav”. Toată lumea pare convinsă că așa e: de la președintele Consiliului județean, Ion Dumitrel și până la primarul din Alba Iulia, Mircea Hava (și președintele PDL Alba), toți democrat-liberalii îi acordă public clemență lui Clement. Se pare că au auzit o altă vorbă, a unui politician american pe nume Stevenson: ”Cel care aruncă cu noroi pierde teren”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

6 Comentarii

6 Comentarii

  1. Lili

    vineri, 08.04.2011 at 13:00

    Ai dreptate! De fapt in toata tara asta politica a intepenit si e de rasu’ curcilor!

  2. cornel

    joi, 14.04.2011 at 21:02

    un mare adevar spus sub o doza de pamflet.ovidiule ,cum ai face campanie electorala partidului cu un membru vioi?

  3. Ovidiu Hategan

    vineri, 15.04.2011 at 08:35

    Este doar un pamflet. Poate ma insel si de fapt acolo sunt numai membre suple si vioaie… 🙂

  4. alin

    luni, 18.04.2011 at 23:13

    bun pamfletul ! Avem nevoie de mai multe articole de genul asta. Li se cam urca la cap celor care aud prea des ca arata bine si incep sa isi inchipuie ca toata lumea ii iubeste. De fapt suntem in fata unei dependente de politic care obliga la vasalitate. Problema e ca orice partid am avea la conducere, la fel al proceda iar supusii ar pupa unde au scuipat inainte.

  5. ion

    sâmbătă, 23.04.2011 at 13:57

    ma bucur sa citesc asa ceva in presa locala. am citit si alte editoriale ale acestui jurnalist. este acelasi care era la Romania libera? si la noi in judet e la fel ca si la Alba, se potriveste cu totul,

  6. georgi

    miercuri, 27.04.2011 at 14:17

    Trebuie sa aiba de lucru si INFONSOND.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate