Connect with us
Advertisement

Politică

Politicienii din Alba iau lumină de la bisericile din Alba Iulia. Vezi unde vor întâmpina Învierea Domnului

Publicat

Învierea Domnului este un moment aşteptat tot anul de credincioşi, iar politicienii din Alba nu fac excepţie de la această categorie. În această noapte specială în care se spune că se deschide cerul şi primim lumina de la Dumnezeu, oamenii îşi grăbesc paşii spre lăcaşele de rugăciune de care aparţin. Pentru a vedea unde îşi vor petrece noaptea Învierii cei care ne reprezintă, ne-am adresat oamenilor politici din Alba.

Primarul Mircea Hava susţine că, anul acesta, noaptea Învierii îl va găsi la biserica de care aparţine, respectiv cea din apropierea pieţei din Cetate, unde slujeşte preotul Ilarie Moldovan. Primarul susţine că în fiecare an, de Paşte, a mers la diferite biserici din Alba, dar că anul acesta a dorit să se întoarcă acasă. La aceeaşi biserică se va ruga, sâmbătă noaptea, şi viceprimarul Ioan Bogăţan.

Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, dar şi vicepreşedintele Sorin Bumb vor lua lumina Domnului la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cei doi au vizitat joi mănăstirea de la Rîmeţ, dar în Sâmbăta Mare vor rămâne în Alba Iulia. Tot la Catedrala Reîntregirii se vor afla, de Înviere, şi liderii PNL Alba, Teodor Atanasiu şi Călin Potor, dar şi preşedintele PP-DD Alba, Cornel Comşa şi prim-vicepreşedintele UNPR, Vasile Crişan.

Citește și MESAJE de PAŞTE 2015: Felicitări, urări și gânduri frumoase pentru prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului

Senatorul Alexandru Pereş se va ruga alături de familie în noaptea Învierii Domnului la Biserica „Sf. Antonie” din Alba Iulia, situată în apropiere de staţia de salvare. Vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman va putea fi observat sâmbătă noaptea la Catedrala Unităţii Naţionale de la Schit, în timp ce ţărănistul Radu Vieru se va ruga la biserica părintelui Ţandrea, situată în continuarea Bulevardului Victoriei. Dorin Nistor, candidatul PDL la primăria Sebeş va participa la slujba de Înviere de la Biserica Ortodoxă din Lancrăm.

Singurul care nu a putut fi contactat pentru a ne spune unde va petrece Învierea este preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu. Nici unul dintre politicieni nu va părăsi Alba Iulia în această noapte, ci vor lua lumină de la bisericile din oraş.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. montgomery

    duminică, 15.04.2012 at 03:02

    Hehe… Flavia, apropos…:-)) Vezi ca ” Hristos a Inviat !!!” … nu verifici informatia din trei surse???

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement