Eveniment
Polițist local din Alba, condamnat după ce a lovit o minoră peste față. De la ce a pornit conflictul dintre cei doi
Un bărbat, polițist local într-o comună din Alba, a fost recent condamnat de magistrații Judecătoriei Blaj, la o amendă penală, pentru o palmă dată unei minore.
Este vorba despre o condamnare care a venit în urma unui proces derulat pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe. În data de 11 august 2023, judecătorii din Blaj au dat o primă decizie în acest caz, iar recent motivarea a devenit publică.
Inculpat, este un bărbat, V.C., polițist local în comuna Jidvei, iar victima, o minoră de 16 ani.
În fața instanței bărbatul a recunoscut că a lovit-o cu palma peste față pe minoră, iar motivul pentru care a recurs la acest gest a fost detaliat de magistrați.
Potrivit motivării instanței, fapta s-a petrecut pe 30 ianuarie 2022. În ziua respectivă, în jurul orei 23.00, bărbatul în vârstă de 33 de ani a mers la domiciliul fostei sale iubite, o tânără de 18 ani.
La scurt timp în locația unde se aflau cei doi a apărut și minora de 16 ani, care i-a spus să o lase în pace pe tânără de 18 ani și să nu o mai contacteze. Din câte se pare acesta nu era de acord cu relația dintre cei doi, așa că a pornit o ceartă cu bărbatul.
În timpul discuției, bărbatul a lovit-o pe tânără cu palma peste față.
Acesta a ieșit din imobil și i-a relatat unui alt martor ce s-a întâmplat.
Martorul l-a întrebat pe inculpat de ce a agresat-o pe persoana vătămată, iar acesta i-a răspuns „ pentru că așa am vrut”, se arată în motivarea instanței.
În fața magistraților polițistul local a recunoscut cele întâmplate. Drept urmare a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.400 lei.
Decizia Judecătoriei Blaj nu a fost definitivă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News