Actualitate
Poliţiştii din Alba au dat amenzi de aproape 30.000 de lei, într-o zi. Cinci şoferi au rămas fără permise
Poliţiştii din Alba au continuat acţiunile ce vizează creşterea gradului de siguranţă publică. În ultimele 24 de ore au fost constatate 26 de infracțiuni, aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 30.000 de lei.
Poliţiştii din Alba au continuat, luni, acţiunile în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru creşterea siguranţei cetăţenilor şi prevenirea evenimentelor negative.
În această perioadă s-a intervenit la 34 de evenimente, din care 32 au fost solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112, transmite IPJ Alba.
Au fost constatat 26 de infracţiuni şi au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29.465 lei, din care 24 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 80 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar restul la alte acte normative.
Au fost reţinute 5 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi a fost retras un certificat de înmatriculare.
Totodată au fost confiscaţi 145 de pomi de Crăciun şi 377 de articole pirotehnice.
Vezi şi Peste 140 de brazi, confiscaţi de Poliţie, la Gârda, Cîmpeni şi Aiud. Trei bărbaţi au fost amendaţi
Acţiunile pentru creşterea siguranţei cetăţenilor vor continua.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News