Actualitate
Poliţiştii şi militarii pot folosi compensaţia de chirie la plata ratei pentru locuinţă. Modificări de legislaţie
Polițiștii și militarii care îndeplinesc condițiile necesare pentru acordarea compensației lunare pentru chirie vor putea folosi această sumă de bani în vederea achitării ratei sau a unei fracțiuni din rată pentru achiziționarea unei locuințe cu credit ipotecar/imobiliar, a anunţat MAI.
Potrivit sursei citate, joi, 6 decembrie, s-a publicat în Monitorul Oficial actul normativ prin care se modifică Legea 360/2002 privind statutul polițistului, Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare și Legea 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști.
Până în acest moment, pentru a putea beneficia de compensație pentru chirie, una dintre condiții era aceea ca polițistul/militarul să nu fi deținut locuință proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea. Astfel, în locul contractului de închiriere va fi prezentat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, transmite MAI.
Actul normativ publicat în Monitorul Oficial prevede, de asemenea, că această compensație (pentru achitarea ratei sau a unei fracțiuni din aceasta) se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei.
La acest moment, aproximativ 22.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne beneficiază de compensație pentru chirie, suma lunară fiind de cca 9.100.000 lei. Prin aplicarea acestei modificări legislative, MAI se va încadra în același impact bugetar.
De asemenea, pe ordinea de zi a Guvernului s-a aflat vineri un proiect ce prevede modificări de acordare a compesaţiei lunare pentru chirie.
Potrivit proiectului de hotărâre se impune modificarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1867/2005 şi Hotărârii Guvernului nr. 284/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul eliminării tuturor prevederilor privind obligativitatea prezentării de către cadrele militare/polițiști a dovezii înregistrării contractelor de închiriere la organele fiscale/administraţiile financiare, ca o condiție obligatorie în vederea stabilirii dreptului acestora de a beneficia de compensația lunară pentru chirie.
Se aminteşte şi de eliminarea pentru polițiști a condiției de stabilire a reşedinţei sau a domiciliului la adresa locuinţei închiriate, condiție care nu se regăsește în cazul cadrelor militare și care exista doar în legătură cu obligativitatea prezentării de către polițiști a dovezii înregistrării contractelor de închiriere la organele fiscale/administraţiile financiare. Astfel, prin această corelare, respectiv prin distingerea modului de atribuire a locuinței din fondul locativ de stat și prin eliminarea stabilirii vizei de reședință, se asigură o condiție unitară și judicioasă pentru polițiști, în mod similar cu situația cadrelor militare.
Compensaţia lunară pentru chirie va fi calculată în raport cu solda de funcţie în plată/salariul de funcţie aflat în plată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News