Connect with us
Advertisement

Economie

Poșta Română, anunț despre programul de Ziua Unirii Principatelor. Cum se lucrează pe 24 ianuarie în subunitățile din țară

Publicat

Poșta Română a publicat un anunț important în legătură programul de lucru pentru ziua de 24 ianuarie. Astfel, programul Poștei Române de Ziua Unirii Principatelor Române se modifică: Subunitățile poștale din toată țara vor fi închise de vineri, 24 ianuarie 2025.

Compania Națională „Poșta Română” a anunțat că, pe data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – Mica Unire, toate subunitățile poștale din șară, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, vor fi închise. Decizia marchează celebrarea Zilei Unirii Principatelor Române, o sărbătoare legală prevăzută de Codul Muncii, în care nu se lucrează.

Această măsură vine în contextul respectării tradiției de a celebra una dintre cele mai importante zile din istoria României, în care a fost realizată unirea între Moldova și Țara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la data de 24 ianuarie 1859.

Poșta Română: programul anunțat pentru ziua de 24 ianuarie

Vineri, 24 ianuarie 2025 – toate subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise.

Poșta Română transmite că toate punctele poștale din mediul urban și rural vor fi închise în această zi, decizia fiind luată în conformitate cu prevederile Codului Muncii, care stipulează că 24 ianuarie este declarată zi de sărbătoare legală.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement