Economie
Poșta Română scoate la închiriere 500 de spații comerciale, apartamente și terenuri. A lansat o platformă imobiliară
Poșta Română scoate la închiriere 500 de spații comerciale, spații pentru birouri, apartamente și terenuri. Acestea nu au mai fost utilizate de mai mulți ani. Compania a lansat miercuri un portal imobiliar prin intermediul căruia va închiria aceste proprietăți.
„Poşta are cam 2.000 de proprietăţi. Din cele 2.000, 1.000 sunt în circuit poştal, deci nu ne atingem de ele. Restul de 1.000 sunt valorificate spre închiriere.
Din cele 1.000 care sunt deschise spre închiriere, avem 500 deja închiriate şi 500 pe care le încărcăm pe platformă. Din cele închiriate, anul trecut am închiriat 120 în plus, care nu aveau un contract de închiriere şi am renegociat vreo 300.
Deci în concluzie încă mai avem vreo 50-100 care trebuie renegociate, dar probabil că acolo preţul chiriei era bun şi nu le-am prioritizat”, a declarat directorul Poșta Română, Valentin Ştefan, potrivit Agerpres.
Ce spații va închiria Poșta Română
Compania are spaţii pe care nu le-a utilizat de mai mulţi ani şi vor fi scoase la închiriere. Pe lângă acestea, o parte din subunităţile poştale au sute de metri pătraţi, iar compania are nevoie de suprafeţe mai mici.
În aceste cazuri locaţiile pot fi împărţite în două şi o parte din spaţiu să fie închiriat. De asemenea, există 20- 30 de subunităţi închise la nivel naţional. Acele spaţii vor intra în circuitul de închiriere, precizează sursa citată.
Poşta Română va scoate la închiriere spaţii comerciale şi spaţii de birouri, apartamente care erau destinate salariaţiilor, dar şi terenuri.
Claudiu Ilie, manager în cadrul unităţii de afaceri imobiliare, a precizat că platforma va fi utilizată exclusiv pentru proprietăţile din patrimoniul companiei.
În 2021 -2022, veniturile companiei din închirieri erau de 700.000 de lei lunar. În prezent, compania a crescut veniturile din închirieri la 1,1 milioane de lei lunar.
Portalul Imobiliar al Companiei Naţionale ,,Poşta Română” constituie sursa oficială pentru serviciile de închiriere imobiliară. Acesta pune la dispoziţie o selecţie extinsă de spaţii comerciale, apartamente, birouri şi terenuri deţinute de companie, disponibile pentru închiriere.
foto: Facebook/Poșta Română
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News