Connect with us
Advertisement

Actualitate

Postul Sfintei Mării: Tradiții românești de Sfânta Marie Mare. Bărbaţii, ironizaţi dacă nu ţin seama de acest obicei

Publicat

biserica De pe 31 iulie și până în 15 august, creştinii ortodocşi se află în Postul Adormirii Maicii Domnului. Deși este relativ scurt, acesta este considerat un post dur. Adormirea Maicii Domnului reprezintă trecerea de la vară la toamnă. De asemenea, este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

Biserica Ortodoxă a rânduit Lăsata Secului pentru începutul Postului Sfintei Mării pe data de 31 iulie. Însă, dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. De asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin.

Tipicul cel Mare și învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX, adică până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin.

15 august: Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Superstiţii, obiceiuri mai mult sau mai puţin cunoscute şi semnificaţii

La 6 august (sărbătoarea Schimbării la față), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin.

Postul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut în popor şi ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei. Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din august: Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului.

Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi. De altfel, însăşi icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în braţele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Maicii sale, ca pe un bebeluş. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ţinut în braţe pe Dumnezeu, acum odihneşte în braţele Fiului şi Stăpânului ei.

Citește și Sfânta Maria 2015: Idei de MESAJE și URĂRI pentru familie, colegi şi prieteni. Gânduri frumoase pentru cei care-şi sărbătoresc ziua numelui

Pe cât de pitoreşti pentru cei care nu mai ţin legătura cu obiceiurile din  mediul rural, pe atât de interesante, tradiţiile legate de sărbătoarea din 15 august se mai păstrează doar în puţine zone din ţară, însă sunt cunoscute. Vă prezentăm în continuare câteva exemple:

În dimineața zilei de 15 august, femeile mergeau la biserică și împărțeau struguri, prune, faguri de miere. Acestea mergeau în cimitir pentru a tămâia mormintele.

Tot în această zi, se obișnuia ca bărbaţii să schimbe pălăria cu căciula. Cei care erau surprinși cu pălărie după data de 15 august, erau ironizați.

De asemenea, se interzicea baia în apele râurilor sau dormitul pe prispa casei.

Data de 15 august reprezenta deschiderea sezonului de nunți. Acesta dura de la Sântămărie, până la postul Crăciunului. În acestă zi se organizau târguri și iarmaroace de toamnă.

Fetele care doreau să-şi găsească un soţ purtau în sân, pe parcursul acestei zile, un fir de năpasnic (o plantă ce creşte în păduri) şi se rugau la Icoana Maicii Domnului, cu o lumânare aprinsă. De asemenea, familiile cu fete de măritat spălau icoana cu apă şi flori de busuioc.

La ţară se obişnuieşte ca în data de 15 august, să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor, pentru că acestea să nu mai poată mânca boabele de struguri.
În anumite zone ale Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele Maria sau cele inspirate din acesta. Tot cu această ocazie, se adună ultimele plante de leac, cu ajutorul cărora se poate afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac.

Începând cu 15 august până la 8 septembrie (Sfânta Maria Mică), se spune că este cea mai bună perioadă pentru semănarea grâului.

În unele zone ale ţării, în ajunul sărbătorii, data de 14 august, numită „Ziua cercurilor Sfintei Mării”, oamenii se adună pentru a povesti despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului. Tradițiile și obiceiurile acestei sărbători încă se mai țin în Maramureș. Aici sunt  organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement