Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a anunțat joi că a depus un amendament prin care posturile din sănătate să fie exceptate de la blocarea angajărilor.

”În această dimineață, împreună cu colegii mei din Grupul Parlamentar PSD, am depus un amendament prin care cerem ca posturile din sistemul de sănătate să fie exceptate de la blocarea angajărilor.

Publicitate

Amendamentul va fi dezbătut săptămâna viitoare în Comisia pentru sănătate, iar apoi sper să primească votul Parlamentului”, a menționat Rogobete, pe pagina sa de Facebook.

Spitalele și serviciile de ambulanță să poată angaja personal, la nevoie

Aceste precizează că nu este vorba despre ”o nouă derogare temporară și nici un memorandum care să depindă de voința unui Guvern”.

Rogobete susține că este propusă o soluție pentru ca spitalele și serviciile de ambulanță să poată angaja personal atunci când este nevoie.

Publicitate
Publicitate

”Propunem o soluție clară și permanentă: spitalele și serviciile de ambulanță să poată angaja personal ori de câte ori există nevoie reală.

Degeaba construim spitale noi și cumpărăm aparatură de ultimă generație dacă nu avem suficienți medici, asistente, infirmiere și personal specializat care să îngrijească pacienții.

Am cerut în repetate rânduri deblocarea posturilor, mai ales în secțiile critice, însă solicitările au fost refuzate. Mai mult, la începutul acestui an m-am opus ferm intenției de reducere cu 10% a veniturilor personalului medical, iar sistemul de sănătate a fost, în final, exceptat”, precizează Rogobete.

Publicitate

Posturi deblocate de Guvern

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea celor 22 de posturi vacante de asistenți medicali din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătății.

Potrivit Executivului, spitalul se confruntă cu o situație gravă la nivelul secțiilor medicale, cauzată de fluctuațiile de personal, care au afectat capacitatea unității de a asigura internarea și îngrijirea bebelușilor care necesită intervenții medicale urgente.

Ministerul Sănătătții a propus, în prima decadă a lunii iulie, aprobarea unui memorandum pentru deblocarea a 7.600 de posturi vacante în spitale. Detalii, aici.

Publicitate