PP-DD nu votează la referendum. Ion Marincaș: „Nu voi participa la o asemenea mascaradă!”
După ultimele directive de la nivel central, membrii și simpatizanții Partidului Poporului nu vor participa la referendum. Cu atât mai mult în Alba Iulia, unde partidul lui Dan Diaconescu este proaspătul aliat al PDL în Consiliul Local.
Ion Marincaș, consilier județean și membru PP-DD, a declarat că nu se va prezenta la urne. „Nu votez la referendum. Nu doresc să particip la această mascaradă. Aceasta este și opinia Partidului Poporului - Dan Diaconescu, la nivel național”, a precizat acesta.
Pe de altă parte, noul viceprimar al orașului Alba Iulia, Dorin Șerdean, membru PP-DD și candidatul acestui partid la Primăria municipiului la alegerile locale din 10 iunie 2012, va participa la referendum, din considerentul că „votul este un drept consfințit prin Constituție”. Acesta nu s-a hotărât încă la ce secție va vota, întrucât va trebui să fie prezent la mai multe secții din oraș, pentru a monitoriza buna desfășurare a procesului.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)