Connect with us
Advertisement

Actualitate

Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, la Alba Iulia

Publicat

Foto: Realitatea.net

Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, va fi prezent miercuri, 13 aprilie, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul unei sesiuni de lecturi publice organizată de Consiliul Județean Alba și filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.

Alături de Nicolae Manolescu se vor afla, la Alba Iulia, Irina Horea – traducător, membru în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor și Gabriel Chifu – poet, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Despre vizita omului de cultură, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a declarat că „am inițiat acest proiect din dorința de a oferi cetățenilor cultură de calitate și din dorința de a atrage cât mai mult dintre tinerii noștrii către lumea cărților, într-un mod dinamic, în care au ocazia de a se întâlni cu marii autori, de a-i vedea, de a dialoga cu ei.”

Lecturile publice reprezintă un proiect al Uniunii Scriitorilor din România și face parte dintr-o serie de programe menite să promoveze literatura şi scriitorii contemporani. Ediția de la Alba Iulia se va desfășura cu începere de la ora 11.00 în Aula Magna a Universității din Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement