Connect with us
Publicitate

Educație

Precizări MApN: Cum au început cursurile la Colegiul Militar Alba Iulia și la cele din țară. Măsuri luate după cazurile COVID

Publicat

MApN a informat luni că toate unitățile de învățământ liceal și postliceal din cadrul Ministerului Apărării Naționale, inclusiv Colegiul Național ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au început luni, 14 septembrie, cursurile, în condiții de respectare a tuturor măsurilor de siguranță sanitară impuse pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2.

Potrivit sursei citate, conform rezultatelor testărilor centralizate pe fiecare unitate școlară, situația epidemiologică se prezintă astfel:

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia – patru elevi infectați, asimptomatici, izolați la domiciliu;

Vezi și UPDATE: Colegiul Militar din Alba Iulia nu se închide. Cei 4 elevi confirmați cu COVID, trimiși acasă. Alți 40, în carantină

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța – doi elevi infectați, ambii internați în spital;

Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza – cinci elevi infectați, asimptomatici, patru dintre ei aflați în izolare în spații special destinate în cadrul colegiului și unul aflat în izolare la domiciliu;

Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova – șase elevi infectați, asimptomatici, internați în spital, urmând a fi transferați pentru izolare în spații special destinate în cadrul colegiului;

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc – un elev infectat, internat în spital;

Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” din Constanța – un elev infectat, internat în spital;

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri „Basarab I” din Pitești – un elev infectat, internat în spital.

Ministerul precizează că toate cazurile au fost depistate și confirmate înainte de începerea cursurilor, iar în urma anchetelor epidemiologice, contacții direcți ai elevilor confirmați ca pozitivi au fost carantinați în spații special destinate acestui scop în instituțiile militare de învățământ. Elevii confirmați ca infectați cu SARS-CoV-2, precum și cei aflați în carantină au acces la cursuri în format online.

Potrivit sursei citate, în toate instituțiile militare de învățământ au fost luate măsuri speciale în scopul diminuării riscului de îmbolnăvire a elevilor și membrilor corpului didactic și auxiliar. Au fost elaborate scenarii care se vor aplica în funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi de infrastructura și resursele umane ale fiecărei instituţii.

Având în vedere profilul militar și filiera vocațională a structurilor de învățământ ale MApN, forma de bază pentru desfășurarea cursurilor va fi sistemul de predare față în față, însă au fost pregătite și instalate echipamentele și platformele educaționale pentru învățământul online, care va fi adoptat în funcție de situația specifică din fiecare unitate de învățământ, mai informează MApN.

În anul de învățământ 2020-2021 s-au prezentat la cursuri 2.232 de elevi în cadrul celor cinci colegii militare naționale de la Alba Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc, Constanța și Craiova, dintre care peste 600 sunt elevi de clasa a IX-a, și peste 1.200 de elevi în școlile militare de maiştri militari şi subofiţeri, dintre care 770 sunt înscriși în anul I.

Ministerul Apărării Naționale a luat măsuri pentru testarea SARS-CoV-2 a tuturor elevilor la începerea cursurilor.

Astfel, în cazul elevilor din colegiile militare naționale și din școlile militare de maiştri militari şi subofiţeri, sosirea elevilor în unitățile școlare s-a realizat în săptămâna premergătoare datei de începere a cursurilor, etapizat, în zile diferite, în funcție de anii de studiu, în vederea evitării aglomerărilor. La sosirea acestora, au fost luate măsuri pentru testarea tuturor elevilor în vederea depistării virusului SARS-CoV-2, prin grija Direcției medicale a MApN, având în vedere faptul că elevii provin din medii epidemiologice diferite și ținând cont de caracterul specific al încazarmării și al activităților de instruire militară. De asemenea, echipe de epidemiologi din cadrul Direcției medicale au verificat implementarea măsurilor dispuse la nivelul tuturor instituțiilor militare de învățământ în scopul diminuării riscului de îmbolnăvire a elevilor și membrilor corpului didactic și auxiliar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate