Eveniment
Precizările oficiale ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba cu privire la plata unor daune pentru fapta unui fost angajat
Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba a transmis un punct de vedere cu privire la situația în care a achitat din bugetul instituției o sumă de peste 155.000 de lei daune morale şi materiale, către o persoană care a avut de suferit de pe urma activităţilor unui fost angajat al instituţiei, pe vremea când acesta purta haina militară.
Precizările Inspectoratului de Jandarmi al Județului Alba:
”Ca urmare a informațiilor apărute în mediul online, atât în presa locală cât și în presa centrală, privind săvărșirea unor infracțiuni de către un fost angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, instituția noastră precizează următoarele:
În urma săvărșirii unor fapte de corupție de către fostul angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, căpitan R.L.V., acesta a fost trimis în judecată în calitate de inculpat în dosarul nr. 9/752/2014.
Pentru faptele comise, R.L.V. a fost condamnat de către Tribunalul Militar Cluj la 3 ani de închisoare cu suspendare și obligat la plata sumei de 94.325 lei, reprezentând daune materiale și 10.000 euro, reprezentând daune morale către persoana vătămată- parte civilă, B.V., în solidar cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, instanța reținâd un raport de prepușenie, dat fiind faptul că faptele au fost săvârșite în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Începând cu data de 10.05.2018, acesta a fost trecut în rezervă, ca urmare a deciziei de condamnare a Curții Militare de Apel București nr. 21/10.05.2018, definitivă.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, cu bună credință a achitat sumele la care a fost obligat în solidar cu inculpatul, iar în prezent instituția noastră a inaintat acțiunea în regres în vederea recuperării prejudiciului.
În ceea ce privește prejudiciul adus imaginii instituției, aducem în vedere faptul că acest caz a fost unul particular și că acesta, nu definește întreaga activitate a instituției, în continuare Jandarmeria Alba desfășurându-și întreaga muncă în slujba cetățenilor, fiind o forță de bază în asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice la nivelului județului Alba”.
Citește și: Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba a plătit peste 155.000 de lei din buget, daune pentru fapta unui fost angajat
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News