După ce președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a declarat duminică seara în direct la Alba24, că incidentele electorale survenite la referendum au avut sprijinul Instituției Prefectului, prefectul Dan Simedru consideră că aceste acuzații sunt politice și alege să nu le comenteze, exact din acest motiv. Pe de altă parte, acesta susține că Instituția Prefectului și instituțiile de ordine și liniște publică au asigurat cele mai bune condiții pentru desfășurarea referendumului.

Publicitate

„Domnul Dumitrel nu a dat niciun fel de exemple concrete care să fie în atribuțiile Instituției Prefectului în ceea ce privește partea de organizare. Faptul că un cetățean a ales să facă vot multiplu (vedeți AICI despre ce incident este vorba n.r.) este responsabilitatea cetățeanului respectiv. Faptul că nu a reușit și că se cunoaște acest lucru este tocmai dovada că Instituția Prefectului, împreună cu toți cei care s-au ocupat de bunul mers al alegerilor a găsit acest mic incident și în aceste condiții nu cred că există o dovadă mai vie că ne-am făcut datoria. O altă dovadă că referendumul s-a desfășurat corect este faptul că la referendumul din 2007 au fost peste 30.000 de voturi nule, iar acum doar aproximativ 1.700. Asta arată că cetățenii au știut exact ceea ce au de făcut, că nu au greșit, comisiile și-au făcut datoria. Domnul Dumitrel este om politic, face acuze din punct de vedere politic. Eu nu sunt om politic și nu voi comenta acuzele politice ale domnului Dumitrel. Ceea ce pot eu să vă spun este că din punct de vedere al Instituției Prefectului și al instituțiilor subordonate, care se ocupă de ordine, liniște publică, toate au asigurat cele mai bune condiții pentru desfășurarea acestui referendum. Toate incidentele apărute la secțiile de votare au fost de asemenea rezolvate. Acuzele sunt nefondate”, a declarat prefectul Simedru.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90