ciolos dacian premier Premierul Dacian Cioloș se va afla luni la Alba pentru a lansa pachetului de politici "Clasa de mijloc la sate", potrivit agendei publicate de guvern. Acesta va ajunge în comuna Ciugud unde dorește să viziteze câteva din realizările administrației, pe fonduri europene, după care va avea o întâlnire cu localnicii, la căminul cultural din Drâmbar, unde va prezenta program elaborat în urmă cu puțin timp alături de Achim Irimescu, ministrul Agriculturii.

Publicitate

„Lucrăm împreună cu domnul ministru şi cu Cancelaria la un pachet de măsuri care să vizeze dezvoltarea clasei de mjloc la sate. Folosim şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, şi alte programe operaţionale, un pic după acelaşi model pe care l-am folosit şi pentru acest pachet antisărăcie, luând anumite instrumente financiare, luând anumite instrumente legislative care să stimuleze dezvoltarea clasei de mijloc la sate", a anunţat premierul într-un discurs susţinut la o conferinţă pe teme rurale la sfârșitul lunii februarie.

Publicitate

Programul va fi lansat în comuna Ciugud (lângă Alba Iulia) acolo unde premierul va ajunge în cursul zilei de luni.

Dacian Cioloş a vizitat Ciugudul şi în 2013 când era comisar european pentru agricultură. Acesta a vizitat atunci noua staţie de epurare, construită în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, cel mai amplu proiect de infrastructură edilitară din zona rurală a judeţului Alba, care cuprinde 42 km reţea de canalizare, 36 km reţea alimentare cu apă, 14 staţii de pompare şi 1.600 cămine de vizitare. Fostul comisar european a mai vizitat microcentrala eoliană de la Şeuşa şi drumul agricol astfaltat.

Publicitate

Vezi şi MIERCURI: Soția premierului României va participa la evenimentul „Oameni talentați ai comunității”, organizat de Academia Doamnelor