Connect with us
Advertisement

Actualitate

Premierul Liz Truss a demisionat din funcția de conducere a Guvernului Marii Britanii

Publicat

Premierul britanic Liz Truss a anunțat joi că-și dă demisia din funcție, transmite Reuters. Aceasta este contestată atât de formaţiunea de guvernământ, cât şi de opoziţia laburistă.

Într-o declaraţie dată în faţa biroului de la Downing Street 10, Truss a admis că nu poate onora promisiunile făcută când, în urma demisiei predecesorului ei, Boris Johnson, a candidat pentru conducerea Partidului Conservator britanic, pierzând recent încrederea propriei sale formaţiuni.

Anunţarea unui program economic asumat de Liz Truss şi bazat pe reducerea fiscalităţii a bulversat pieţele, provocând o vânzare masivă de lire sterline şi obligaţiuni de stat britanice, de unde a rezultat prăbuşirea cursurilor monedei şi titlurilor respective, generând astfel tensiuni în interiorul Partidului Conservator, unde şefa guvernului s-a văzut tot mai contestată.

”Recunosc aşadar, dată fiind situaţia, că nu pot continua mandatul cu care am fost aleasă de Partidul Conservator”, a mai spus Truss, precizând că până săptămâna viitoare va fi definitivat procesul de alegere a viitorului lider conservator.

Până când acesta va fi desemnat în urma alegerilor interne din cadrul formaţiunii, Liz Truss va rămâne prim-ministru interimar.

Ea a fost învestită prim-ministru în urmă cu numai 45 de zile, în urma demisiei sale devenind premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.

sursă: Agerpres

foto: Facebook/Liz Truss

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ,pilu

    joi, 20.10.2022 at 20:19

    Cam asta e politica în democraţie. La noi păpuşarul te pune şi numai el are voie să te revoace, după interesele lui. Ţară de ghiocei bolnavi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement