Connect with us

Eveniment

Premierul Marcel Ciolacu declarație de Ziua Forțelor Terestre: „România nu va trimite niciun militar pe frontul din Ucraina”

Publicat

Premierul Marcel Ciolacu a citit miercuri, 23 aprilie 2025, un discurs la Mormântul Ostașului Necunoscut cu ocazia Zilei Forțelor Terestre. 

Colacu a vorbit despre cum militarii români reprezintă țara în numeroasele activități internaționale, în operațiile NATO și ale Uniunii Europene din Balcanii de Vest și din Africa.

Ciolacu a a mai precizat că securitatea internațională reprezintă o preocupare centrală pentru toate statele europene.

„Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei continuă să influențeze stabilitatea regiunii Mării Negre, un punct strategic între Europa, Asia și Orientul Mijlociu. Aceste provocări impun un răspuns unitar și coordonat, iar țara noastră joacă un rol esențial în consolidarea stabilității regionale”, afirmă Ciolacu.

CITEȘTE ȘI: 23 aprilie: Ziua Forțelor Terestre ale României. Militarii îl au ca patron spiritual pe Sfântul Gheorghe

Premierul reamintește că România își menține angajamentul ferm de a susține Ucraina, având în vedere nu doar solidaritatea umanitară, ci și interesele strategice de securitate.

Cu toate acestea, el a reafirmat că „România nu va trimite niciun militar pe frontul din Ucraina”.

Crește bugetul pentru apărare

„Suntem însă obligați să ne continuăm și să intensificăm eforturile pentru a face față riscurilor și provocărilor actuale. De aceea, rămâne esențial angajamentul de a aloca peste 2 la sută din Produsul Intern Brut pentru apărare, sume direcționate mai ales către înzestrare și pentru modernizarea infrastructurii. Creșterea alocărilor financiare pentru industria românească de apărare înseamnă locuri de muncă, înseamnă dezvoltare tehnologică și un viitor în care echipamentele armatei noastre vor fi produse la noi în țară”, a mai spus Ciolacu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement