Preşedinta RYMA, Cristina Anghel Cândea, şi-a lansat oficial candidatura, ca independent, pentru funcţia de cosilier local al oraşului Alba Iulia, joi, într-o conferinţă de presă la sediul RYMA. Cu această ocazie, viitoarea candidată, alături de directorul de campanie electorală, Ciprian Cucu şi de câţiva susţinători, a prezentat presei platforma pe care o propune pentru dezvoltarea oraşului: spaţii pentru comunitate, promovarea culturală a oraşului şi a Cetăţii, sprijinirea ONG-urilor şi cunoaşterea şi respectarea legii în oraş.

Publicitate

Cristina Anghel Cândea şi-a început prezentarea printr-o dezvăluire: „Am citit de curând Ghidul Consilierului Local publicat de Asociaţia <Pro Democraţia> şi am fost mirată să descopăr ce atribuţii au consilierii locali, că ar trebui  să ţină audienţe săptămânal, după un program bine stabilit şi afişat atât pe site-ul primăriei cât şi la avizier, aşa încât oamenii să îşi poată spune păsurile cuiva din administraţie direct. La noi există audienţe la primar, dar el este unul singur şi evident că nu are cum să rezolve toate problemele. Dacă însă 21 de consilieri i-ar consilia efectiv câte 2 ore pe săptămână pe albaiulieni cred că soluţiile la diferite probleme ale comunităţii ar fi găsite mult mai uşor”.

Publicitate

Conţinutul platformei propuse pentru dezvoltarea oraşului a fost caracterizat de autoare ca fiind unul realizabil, deşi simplu, cu obiective încă neîndeplinite în Alba Iulia.

Amenajarea de spaţii pentru comunitate este primul punct din lista propusă de Cristina Anghel Cândea. Acesta propune "redistribuirea spaţiului de circulaţie a străzilor în favoarea ciclismului şi a pietonilor". În acest sens, Cristina Anghel Cândea a amintit studiul regretatului Ştefan Magda, "Ciclismul: Drumul înainte pentru oraşe şi metropole-cazul Alba Iulia", întocmit în urmă cu mai bine de 2 ani, în care autorul a formulat soluţii concrete de construire a pistelor de biciclete pe fiecare stradă din oraş. Potrivit Cristinei Anghel Cândea, studiul a fost înaintat autorităţilor locale, însă soluţiile propuse nu au fost aplicate, iar, bicicleta fiind un mijloc de transport, pentru albaiulieni este important să circule în siguranţă şi legal pe străzile din oraş.

Publicitate

foto: facebook RYMA

Tot la punctul "spaţii pentru comunitate", Cristina Anghel Cândea propune amenajarea de spaţii pentru activităţi sportive şi recreative în aer liber în mai multe locuri din oraş, pe modelul Spaţiilor RYMA, locuri speciale pentru câini în fiecare cartier, pe modelul celor din străinătate. De asemenea, un alt obiectiv ar fi amenajarea de locuri de joacă şi de dezvoltare a creativităţii pentru copii. În opinia candidatei, acestea ar putea fi subvenţionate de stat, iar personalul care să se ocupe de copii ar putea fi selectat dintre educatoarele fără slujbă din oraş sau chiar mamele copiilor ar putea să stea, pe rând, cu copiii, câte o zi.

Publicitate

În plus, un alt obiectiv al Cristinei Anghel Cândea este valorificarea spaţiilor culturale din oraş: Casele de cultură, Clubul Tineretului şi Cetatea. "Printr-o colaborare cu Consiliul Local s-ar putea face o subvenţionare a costurilor de transport ale artiştilor/actorilor care ar veni în oraş, iar sumele rezultate din vânzarea biletelor să fie ale lor. Cred că ar fi mulţi artişti care ar veni să joace în condiţiile astea", a precizat Cristina Anghel Cândea. "Toată Cetatea ar putea fi o scenă, pentru teatru, acrobaţii, dansuri, orice", a mai spus ea.

La capitolul "promovarea culturală reală a oraşului şi a Cetăţii", Cristina Anghel Cândea propune, în principal, promovarea tinerilor artişti prin subvenţionarea lor de către Consiliul Local după model european (artiştii care ies din oraş să îşi reprezinte comunitatea beneficiază de decontul drumului si diurnă). O altă idee a candidatei este valorificarea potenţialului cultural artistic al Cetăţii şi al oraşului, prin sprijinirea şi încurajarea artiştilor locali şi străini, a schimburilor de experienţă şi a manifestărilor de orice fel.

Publicitate

Tot ca sprijin pentru artişti, Cristina Anghel Cândea propune ca aceştia să poată beneficia de anumite spaţii din oraş, care în prezent aparţin Consiliului Local, în care, în schimbul unei sume mici de bani, să îşi poată amenaja ateliere: "Există spaţii nefolosite în oraş care aparţin Consiliului Local  şi care pentru o sumă infimă, simbolică, ar putea fi închiriate artiştilor plastici pentru a repara handicapul produs de retrocedarea clădirii în care aveau ei atelierele de creaţie până acum câţiva ani".

Înfiinţarea unei Agenţii de promovare şi organizare a evenimentelor pentru oraş este, în opinia Cristinei Anghel Cândea, necesară şi posibilă în Alba Iulia. Întrucât această organizare se realizează de multe ori de către persoane din afara oraşului, candidata propune mobilizarea tinerilor albaiulieni pricepuţi în acest domeniu: "Avem oameni pregătiţi în Alba Iulia pentru organizarea de festivaluri şi manifestări culturale. Noi acum hrănim Clujul, Bucureştiul, Sibiul cu tinerii noştri, când am putea să dezvoltăm Alba Iulia".

Publicitate

Propunerile Cristinei Anghel Cândea se adresează, după cum însăşi s-a exprimat, în principal persoanelor cu mintea tânără, deschisă. Crede în votul uninominal şi şi-l doreşte la alegerile locale din iunie, vis-a-vis de care principala ei temere este ca lumea să nu iasă la vot, decât în număr mic. Pentru a putea candida la Consiliul Local, Cristina Anghel Cândea are nevoie de 500 de semnături de la cetăţenii din Alba Iulia. Primele dintre acestea au fost deja puse pe hârtie, joi, după întâlnirea de prezentare a platformei de dezvoltare.