Connect with us
Advertisement

Eveniment

Președintele TNL Alba, „pus la zid” pentru postarea rasistă de pe contul său de Facebook. Vezi reacțiile PNL, PDL și PAKIV

Publicat

După o liniște de trei zile, în care doar câțiva jurnaliști au pus degetul pe scandaloasa postare pe Facebook a șefului tinerilor liberali, consilierul local Rareș Buglea (foto), prin care „susține în continuare sterilizarea femeii rrome”, au apărut și primele reacții oficiale. PNL Alba „se spală pe mâini” și nu își asumă nimic din părerile celui mai vocal liberal albaiulian, pe care l-a împins în față în cele mai importante momente și care decide, prin votul său de consilier, aspecte din viața albaiulienilor.

Asociația PAKIV România, prin președintele Gruia Bumbu, îl condamnă pe tânărul liberal, considerând că „sterilizarea femeii rrome înseamnă genocid”. De asemenea, Organizația Femeilor PDL Alba, prin vocea președintei Rodica Andronescu, își transmite gândurile de consternare față de ideile acestuia, făcând observație electoratului „să nu uite aceste opinii exprimate în dispreț total față de femei”.

Ideea sterilizării femeii rrome a apărut în luna ianuarie, după ce gruparea Naționaliștii Autonomi a postat pe site un anunț că oferă 300 de lei pentru fiecare femeie romă care dovedeşte cu acte medicale că a suferit o operaţie de sterilizare. În urma unei sesizări din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Parchetul Timișoara a început cercetarea grupării pentru propagandă fascistă.

Vă invităm să citiți replicile:

PNL Alba:

„Precizări referitoare la articolele de presă care comentează opiniile personale ale d-lui Rareș Buglea

Recentele opinii formulate de domnul Rareș Buglea nu au fost prezentate în cadrul PNL Alba și nici nu reprezintă punctul de vedere al partidului. Acest subiect nu a fost discutat in interiorul PNL, în forurile statutare. Pozițiile oficiale ale partidului sunt comunicate prin biroul de presă sau în conferințele de presă. În concluzie, PNL Alba nu dorește să comenteze ideile personale ale unor membri, chiar dacă aceștia au anumite funcții, dobândite în urma unui proces electoral. Responsabilitatea afirmațiilor unui om politic îi aparține în totalitate.

Până la urmă, există o problemă socială, dar soluțiile extreme nu-și au loc într-o țară europeană. Ca atare, susținem integrarea în societate a tuturor categoriilor sociale. Din punctul de vedere al strategiilor noastre, populația de etnie romă trebuie să fie sprijinită pentru a se integra în societatea românească, fapt pentru care am și demarat mai multe programe socio-economice.

Pe de altă parte, dl Buglea are o importantă activitate de voluntariat în zonele cu risc social și este chiar nașul de botez al unui copil orfan. Credem că activitatea sa socială este cea care îl caracterizează, nu neapărat o idee nefericit formulată pe rețelele de socializare”.

PDL Alba:

„OF PDL Alba susţine dreptul la viaţă al oricărei femei, indiferent de etnie

E ruşinos şi scandalos ca într-o ţară membră a UE, care promovează valori ca toleranţa şi familia, să existe voci care să ceară sterilizarea femeii rome. Acest lucru este cu atât mai regretabil cu cât vine din partea unui ales local.

OF PDL Alba îşi exprimă consternarea faţă de o astfel de atitudine şi susţine dreptul la viaţă al oricărei femei, indiferent de etnie.

Credem că electoratul care l-a promovat pe dl. Buglea în Consiliul Local Alba Iulia nu va uita aceste opinii exprimate în dispreţ total faţă de femei. De asemenea, considerăm că PNL Alba ar trebui să se pronunțe public cu privire la aceste afirmații ale unui membru cunoscut al partidului, care este și ales local.”

Asociația PAKIV

„Sterilizarea femeilor de etnie romă înseamnă genocid

Asociaţia Pakiv România condamnă cu vehemenţă manifestările extremiste, rasiale şi xenofobe ale consilierului local al municipiului Alba Iulia, Rareş Buglea. <Considerăm că este inadmisibil ca o persoană publică, aleasă de cetăţeni, să promoveze mesaje care să instige la ură rasială şi la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Considerăm că promovarea sterilizării femeilor aparţinând unui grup etnic constituie un atentat grav, atât la adresa membrilor grupului în cauză, precum şi la adresa societăţii în ansamblul său, încâlcând principiile şi valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Dezamăgirea provocată de poziţia publică a domnului cosilier local este cu atât mai mare cu cât acesta a fost angajat al organizaţiei noastre>, a declarat preşedintele Asociaţiei Pakiv România, Gruia Ioan Bumbu.

Asociaţia Pakiv România solicită autorităţilor publice, în speță Parchetelui de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, să se autosesizeze cu privire mesajul extremist şi xenofob şi să dispună măsuri pentru ca astfel de mesaje din partea unei persoane publice, politician, să nu mai poată fi promovate în spaţiul public.

<Vom înainta o adresă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în care vom cere să analizeze această situaţie şi ne vom adresa instanţei de judecată. Nu înţelegem argumentele care stau la baza acestor declaraţii ale domnului consilier local, dar președintele Partidului Naţional Liberal Alba, Teodor Atanasiu, precum și reprezentantul Guvernului în teritoriu, Prefectul Județului Alba, Gheroghe Feneșer, s-au disociat deja de declarațiile tânărului liberal>, a subliniat preşedintele Asociaţiei Pakiv România, Gruia Ioan Bumbu.

Consilierul local al Municipiului Alba Iulia, Rareş Bugle, a postat, la începutul lunii februarie, pe Facebook următorul mesaj <In loc de apa va fi enorm de greu sa introducem mentalitatea si educatia acolo si mai ales zic eu, educatia sexuala…. stiu ca falsii umanisti ma vor critica aspru, dar sustin in continuare sterilizarea femeii rrome, daca dupa prima nastere la ancheta sociala se dovedeste ca nu are conditii si nici intentia de a creste primul prunc in conditii cat de cat umane! de ce o mai lasam sa il nasca si pe al 2-lea si pe al 5-lea……sa platesaca statul ajutoare sociale si sa punem noi zece lacate pe poarta???? Iubesc omul indiferent de culoarea, religia, originea….lui, insa cea ce facem noi acum, adica fam de romani care un copil maxim doi, iar fam de tigani si ma refer aici la tiganii cei mai needucati si ne integrati…de la cinci copii in sus…este o dovada de inconstienta si iresponsabilitate fata de viitorul acestei tari! si cred ca le asiguram un viitor foarte “sigur” copiilor nostri, pe cand vor fi ei mari ,iar ponderea va fi de 5 la 1>.

Sterilizarea femeilor de etnie romă a fost aplicată de Germania în statele europene în perioada regimului nazist. În perioada Holocaustului, <peste 400.000 de evrei și țigani au fost sterilizați cu forța prin intermediul radiațiilor, chirurgiei sau a diverselor substanțe experimentale. Metoda favorită de sterilizare a constat în expunerea organelor genitale ale deţinuților la radiații crescute. Întreaga acțiune nu dura mai mult de 3 minute. Cei și cele care nu mureau în urma sterilizărilor forțate sufereau mult timp de sângerări vaginale, cancer de col uterin, cancer testicular sau puternice dureri abdominale>, se arată într-un documentar publicat pe www.descopera.ro.

În prezent, Slovacia a fost condamnată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în 2011 şi 2012, pentru sterilizarea unei femei rome. Judecătorii au apreciat că autorităţile slovace au încălcat articolele 3 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind interzicerea tratamentelor inumane şi degradante şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. În luna ianuarie, la Timişioara, membrii unei grupări naţionaliste denumită Naţionaliştii Autonomi, sunt cercetaţi penal de autorităţi după ce au postat pe un blog un anunţ privind oferirea unei o recompense de 300 de lei fiecărei femei rome care se supune unei operaţii de sterilizare în 2013.

<Sunt dezamăgit că un politician tânăr în loc să susțină planuri de măsuri care să ducă la creșterea nivelului de educație, instruire profesională și respectarea drepturilor omului pentru persoanele din grupurile expuse riscului de excluziune socială, cum sunt cetățenii români de etnie romă, instigă la ură rasială. Aceste mesaje de natură rasială și xenofobă amenință eforturile de incluziune socială a persoanelor din grupurile vulnerabile, de aliniere la standardele europene, depuse de România în ultimii 10 ani>, a concluzionat președintele Asociației Pakiv România, Gruia Ioan Bumbu”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. Pingback: Rareș Buglea și-a dat demisia din funcția de președinte al TNL Alba. Următorul pas ar putea fi demisia din partid | Alba24

  2. trif alex

    luni, 04.02.2013 at 18:23

    Felicitari domnului Rareș Buglea. In sfarsit o idee buna si o persoana cu mult curaj care sa o expuna. Din acest moment sunt simpatizant infocat al TNL cu conditia sa existe sutinere pentru initiativa.

  3. ambra

    luni, 04.02.2013 at 22:23

    zici k o tunat si i-o adunat in consiliul ala local, numai unul si unul mai inspirat si mai opiniard… asa ceva, de groaza!! mintea scurta, prapadirea omului!!

  4. HaHaHa

    marți, 05.02.2013 at 00:10

    Buglea, nu prea esti suportabile, dar aici ai dreptate… ca si dovada: Pakiv gandeste cu c*ru, iar pdlistele aseamana toate femeile cu tiganci. Cum am ajuns de la curatarea tarii de multiplicatori neintegrabili sociali la genocid? Nu moare nimeni, doamnelor! (si aici il includ si pe Bumbulet) Doar se elimina operarea organelor genitale. Ei las, ca peste vreo 10 ani, cand tiganii vor avea un numar considerabil sa nu cumva sa apelati la jandarmii romani pentru ajutor… nu, sa apelati la femeile rrome care i-au facut pe micii criminali sa-i puna la punct, ca doar eh… le vor durea undeva de voi, lor sa le fie bine.

  5. Anonim

    joi, 07.02.2013 at 21:36

    Ideea sterilizari este foarte buna, ar trebui pusa in practica cat mai repede. S-a facut un mare tambalau pe aceasta tema, foarte multi il critica pe Buglea, pt ca a avut sa spuna un pur adevar. Cati dintre ei au facut un act caritabil sa-i ajute pe acesti copilasi? De cate ori s-au gandit la acesti copilasi,….daca le e frig, foame, sete, daca primesc si ei putina dragoste? (prea putini)… dar acum se simt foarte ofensati si apara drepturile femei …iar daca Buglea a incercat sa apere si drepturile copiilor este rasist? Din contra, lui chiar ii pasa de aceste suflete nevinovate care nu au niciun cuvant ,drept…Daca parinti au decis sa-i aduca pe lume si sa-i abandoneze trebuie sa le respectam drepturile? Copilul este prea mic , nu poate sa vorbeasca, sa-si ceara drepturi asa ca nu le dam niciunul. Inainte sa criticati ,cand cineva incearca sa faca ceva pt acesti copii, mergeti si ajutati, luati acasa,incercati sa le dati o educatie, invatati copii d-vs sa fie prieteni cu ei, sa-si imparta jucariile,hainutele cu ei. Stiu ca nu o s-o faceti ca copii d-vs sunt prea protejati si ei merita tot ce e mai bun pe lume (aici dati dovada de egoizm, rasizm, lasitate, ignoranta fata de alti copii) Iar daca cineva cu un suflet mare incearca sa fie uman cu ei si sa-i ajute , o sa vada ce este imposibil pt ca sunt mult prea multi. Atunci haideti sa ne gandim la viitoarele suflete care or sa vina pe lume nedorite si sa luam niste masuriiiiiiiii. Sa ne gandim si la alti copii nu numai la ai nostri. Felicitari Raresi pt curajul de a vorbi in numele acestor coiiiiii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement