Eveniment
Prima decizie în dosarul de corupţie al fostului şef de la Jandarmeria Alba. Trei ani de închisoare cu suspendare. 31 de inculpaţi, achitaţi
Tribunalul Militar Cluj-Napoca a dat prima decizie în dosarul de corupţie în care sunt judecaţi 37 de foşti şi actuali angajaţi ai Jandarmeriei Alba. Instanţa a dispus în cazul fostului comandant Ioan Onac Herţa pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare. De asemenea, alţi inculpaţi au primit pedepse cu închisoarea, însă majoritatea au fost achitaţi. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Cei 37 de inculpaţi au fost trimişi în judecată de DNA, în decembrie 2013. Acuzaţiile din dosar sunt de asociere de tip infracţional iniţiată în 2006, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, de Ioan Onac Herța și Virgil Moșneag (pe atunci de inspector șef, respectiv de contabil șef), pentru a elibera adeverinţe false de venit pentru anumite cadre militare, cu sume mai mari decât cele reale, astfel încât să poată contracta credite bancare corespunzătoare.
Colonelul în rezervă Ioan Onac Herţa, cel care a a condus Jandarmeria Alba timp de 17 ani, a fost acuzat de fals intelectual în formă continuată (101 acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material sau nematerial în formă continuată (98 acte materiale), uz de fals în formă continuată (5 acte materiale), înșelăciune în formă continuată (4 acte materiale), asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare în formă continuată (7 acte materiale).
Acesta a fost arestat preventiv în 5 decembrie 2013, alături de un alt inculpat, Liviu Valentin Rusu, însă în 9 decembrie a fost eliberat, prin decizie a Curţii Militare de Apel Bucureşti.
Liviu Rusu, comandant grupă în cadrul IJJ Alba, la data faptelor din dosar, a fost acuzat de instigare fals intelectual şi abuz în serviciu, uz de fals, înșelăciune, fals în declarații, abuz în serviciu, şi șantaj.
”Începând cu anul 2010, nivelul veniturilor salariale a fost redus substanţial, împrejurare în care, cadrele militare din I.J.J. Alba care luaseră credite mai mari decât cele pe care le puteau obţine pe cale legală, au început să aibă dificultăţi reale în a-şi achita ratele lunare bancare, motiv pentru care au obţinut alte adeverinţe false, completate şi semnate de aceleaşi persoane, în scopul reeşalonării ratelor şi a obţinerii unui nivel cât mai mic al ratei lunare, care era direct proporţional cu veniturile din adeverinţă. Spre exemplu, inculpatul Herţa Ioan-Onac, în calitate de inspector şef în cadrul I.J.J. Alba, a aprobat eliberarea a 101 de documente false pe baza cărora, au fost obţinute credite în mod fraudulos. La rândul său, a determinat colegii subordonaţi să-i elibereze patru astfel de adeverinţe false de care a uzat, depunându-le la unităţile bancare. Suma obţinută ilegal, de către Herţa Ioan Onac, în acest mod, depăşeşte suma de 200.000 lei”, precizau, la momentul anchetei, procurorii DNA.
Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2013 la Tribunalul Militar Bucureşti. De aici a ajuns la Tribunalul Alba, care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Militar Cluj-Napoca.
Citeşte şi Dosarul de corupție al fostului şef al Jandarmeriei Alba, Ioan Herţa, se mută de la Alba la Tribunalul Militar Cluj
Decizia de la Tribunalul Militar Cluj din 31 martie 2016:
Ioan Onac Herţa : 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani
Liviu Valentin Rusu: 3 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 5 ani, 28.602 lei daune pentru IJJ Alba, respectiv 94.325 lei daune materiale şi 10.000 de euro daune morale pentru partea civilă B.C, în solidar cu IJJ Alba
Traian Dârlea: 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani
Ioan Radu Borteş: 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani
Cornel Vasile Avram: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Flavius-Cornel Bara: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 111.903 franci elveţieni pentru Bancpost, în solidar cu IJJ Alba
Marius Barbu: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Lucian Beretean: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Teodor-Sorin Bogin: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Silvia-Adela Bruzan: achitată, 1.000 de lei amendă administrativă şi 44.629 euro pentru Alpha Bank în solidar cu IJJ Alba
Claudiu Dăian: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Gheorghe Ghiuşan: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Ovidiu Gostian: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Mircea Gujbă: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă, 22.979 euro pentru Alpha Bank şi 46.226 lei pentru Banca Transilvania, în solidar cu IJJ Alba
Nicolae Haţegan: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 68.926 franci elveţieni pentru Volksbank, în solidar cu IJJ Alba Herţa
Ionuţ Onac: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Alexandru Ilieş: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 33.584 euro pentru BCR în solidar cu IJJ Alba
Alexandru Macarie: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Nicolae Marian: 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani
Traian Marinca: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Gheorghe Mărginean: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Gheorghe Mutu: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Adrian Dorin Nariţa: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Iulian Nistorescu: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 88.810 euro pentru Alpha Bank în solidar cu IJJ Alba
Teodor Pădurean: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 49.342 franci elveţieni pentru Raiffeisen Bank în solidar cu IJJ Alba
Sabin Petruşe: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Eugen Popescu: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Emanoil Sabău: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Aurel Pîrcălab Savu: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 228.836 lei pentru Raiffeisen Bank în solidar cu IJJ Alba
Claudiu Traian Simedru: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 43.126 euro pentru Alpha Bank în solidar cu IJJ Alba
Călin Stoica: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Gheorghe Ţîrc Vasiu: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Gabriel Marian Tribit: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 38.823 euro pentru BCR în solidar cu IJJ Alba
Ştefan Trifoi: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă
Ştefan Varro: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 42.661 euro pentru BCR în solidar cu IJJ Alba
Raul Alin Vinţan: achitat, 1.000 de lei amendă administrativă şi 40.566 euro pentru Alpha Bank în solidar cu IJJ Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News