ACTUALITATE
Primăria Aiud: Asociația ”Un Pas Înainte Alexandra” a câștigat un proiect de 140.000 de lei pentru persoane cu dizabilități
Asociația Un Pas Înainte Alexandra, cu sediul în Aiud, str. Transilvaniei, nr 67, jud. Alba, a câștigat și implementează, în calitate de Beneficiar, proiectul Un Pas Înainte pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități, anunță Primăria Aiud, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, autoritatea finanțatoare a acestui proiect este Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, cu sediul în București, Sector 1, Calea Victoriei, nr. 194.
Valoarea totală a proiectului este 140.293,63 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 137.487,76 lei, iar cofinanțarea proprie a beneficiarului este în sumă de 2.805,87 lei.
Durata de implementare a proiectului este de trei luni de la data semnării contractului de finanțare.
Scopul proiectului îl constituie creșterea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități în vederea promovării condițiilor de viață independentă și integrarea în comunitate prin dezvoltarea unui centru de zi existent – Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din cadrul Centrului Multifuncțional Sf. Cuvioasa Teodora Aiud, prin diversificarea tipurilor de activități de recuperare oferite beneficiarilor, având ca rezultat creșterea numărului serviciilor furnizate de acesta și îmbunătățirea lor prin dezvoltarea și modernizarea aparaturii necesare aplicării tratamentelor socio-medicale recomandate.
Obiectivul specific al proiectului constă în dezvoltarea centrului de servicii de zi existent prin achiziționarea de aparatură modernă, necesară furnizării de servicii medicale la un înalt standard de calitate. Vor fi achiziționate prin intermediul acestui proiect: 1 set bare paralele fixe 3 m cu accesorii, o bandă de alergare cu cadre laterale de susținere, un aparat de recuperare activă/pasivă a membrelor inferioare și superioare și o platformă lift pentru persoane adulte cu dizabilități.
Rezultatul principal al proiectului constă în creșterea numărului activităților și serviciilor de recuperare neuromotorie oferite pacienților persoane adulte cu dizabilități, creșterea adresabilității acordării serviciilor având la bază protejarea și promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce privește egalitatea de șanse și tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia și demnitatea personală.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.