Connect with us
Advertisement

Administrație

Primăria Alba Iulia a cerut MApN fosta Unitate Militară din Cetatea Alba Carolina. Planurile primarului Pleșa, pentru zonă

Publicat

Primăria Alba Iulia a început demersuri pentru a obține de la Ministerul Apărării Naționale clădirile fostei Unități Militare de Geniu, cunoscută sub denumirea Cazarma 415.

Primarul Gabriel Pleșa a explicat pentru Alba24, care sunt planurile pentru zona respectivă. 

Potrivit acestuia, în cazul în care administrația locală obține spațiile respective, zidurile vor fi date jos iar întreaga porțiune va deveni pietonală. 

De asemenea, preluarea zonei ar fi utilă și pentru realizarea unui teatru de vară și de iarnă. 

Primarul a oferit detalii interesante și despre acest proiect.

Demersuri pentru preluarea Unității Militare din Cetate

”Ne străduim să convingem MApN să ne cedeze măcar acele pavilioane unde știți că aveam evenimente, chiar masa populară de Ziua Națională… Sperăm să deschidem acea împrejmuir și să facem proiecte ca să reabilităm acele pavilioane” a declarat Gabriel Pleșa, pentru Alba24.

Gabriel Pleșa spune că în acest sens există discuții avansate. Acesta spune că încă de la preluarea mandatului, s-a deplasat la minister pentru discuții legate de acest lucru.

”S-au dus zeci de milioane de euro pentru restaurarea acestei cetăți. Ar fi păcat să existe o parte de ruine în mijlocul acestei cetăți. Mai ales că este lângă Piața Centrală, acolo unde sunt evenimente.

Și noi i-am deranja pe dânșii… Știm foarte bine regimul militar presupune niște rigurozități și niște secrete, apropo de restricții de fotografiere de sus, iar noi am dori să redăm acele spații, publicului” a spus Pleșa.

Declarațiile provin dintr-un interviu exclusiv acordat Alba24 de Gabriel Pleșa.

Primarul a explicat că intenția ar fi ca zidurile să fie date jos, iar zona să devină pietonală. Spațiile ar putea fi amenajate pentru diferite evenimente: expoziții temporare, evenimente culturale, sedii ale unor organizații.

Teatru de vară și de iarnă

Gabriel Pleșa a mai vorbit despre amenajarea, în viitor, a unor spații destinate teatrului.

”Ne străduim și mi-aș dori ca în zona Cetății să avem un teatru de vară și de iarnă și aș vrea să mai avem un loc de concerte în aer liber, nu doar Piața Cetății, și cred că trebuie și alte puncte de atracție turistică. Aici mă refer la finalizarea proiectului casei Velican, la care avem proiect tehnic, ne mai trebuie doar finanțare, pe care sunt convins că în acest an o voi aduce” a afirmat primarul din Alba Iulia.

Gabriel Pleșa s-a referit la un proiect care a câștigat un concurs de idei legat de amenajarea unui teatru.

”Să vă închipuiți un teatru de vară și de iarnă normal, pe tot acel bastion, iar vara există un amfiteatru, se trage scena peste scaune și îl folosești ca și teatru de vară. Mi s-a părut un proiect excepțional.

Am discutat și cu dl președinte al Consiliului Județean Alba și i-am spus că sunt absolut încântat de o asemenea idee; ce este foarte interesant este că acest proiect se poate muta simetric pe oricare dintre bastioane, în cazul în care nu vom putea obține acel spațiu” a adăugat acesta.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 20.05.2021 at 11:39

    Bravo mai Plesa ! Din momentul in care toate unitatile din cadrul Cetatii au fost desfintate, automat putea trantorul de Stalin sa preia toate cladirile parasite. Ca doar este averea tarii si tara nu are nevoie de cladiri parasite si neintretinute sub pretextul ca sunt ale armatei. Si asta in centrul istoric. O tampenie mai mare nici ca se poate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement