Administrație
Primăria Alba Iulia caută firme care să ofere servicii veterinare la Adăpostul de Câini. Cum poți adopta în mod gratuit un câine
Primăria Alba Iulia caută o firme care să ofere servicii veterinare la Adăpostul de Câini fără stăpâni din oraș. Este vorba despre două achiziții publice lansate recent, vizate fiind cabintele veterinare din oraș.
Este vorba despre servicii de bază pe care un medic veterinar le poate oferi la adăpostul de câini.
De la idetificarea câinilor găsiți pe stradă, la vaccinare sau microciparea câinilor care vor fi dați spre adopție.
O licitație pentru servicii veterinare de bază a fost lansată în data de 10 aprilie 2024. Valoarea achiziției este estimată la 118.000 de lei cu TVA.
O altă achiziție este legată de sterilizarea sau castrarea câinilor care au stăpâni, din Alba Iulia.
Este vorba despre o campanie care se realizează anual, prin care primăria încearcă să reducă numărul de câini abandonați.
Sterilizarea sau castrarea câinilor este metoda cea mai eficientă de stopare a abandonului sau reporducerii necontrolate de câini.
O achiziție a fost lansată de primărie, în 12 aprilie 2024 și se adresează medicilor veterinari interesați de un contract cu Primăria Alba Iulia.
Valoarea achiziției fără TVA este de aproximativ 63.025 lei.
Adăpostul de câini din Alba Iulia este de cel mai multe ori supra saturat, iar câinii ajung să stea perioade mari de timp, închiși în țarcuri foarte mici.
Cum poți să adopți un câine de la adăpostul public
În adăpostul public din Alba Iulia activează ONG-ul ”Prietenii lui Azor” aceștia pot da indicații oricui care vrea să adopte un câine din adăpost.
În primul rând toată procedura de adopție din adăpostul din Alba Iulia este gratuită. Mai mult de atât, voluntarii din adăpost îi pot ajuta cu sfaturi pe cei care vor să adopte.
De asemenea, în spatele adăpostului există un teren unde persoanele care vor să adopte pot interacționa cu câinele. Acesta poate fi plimbat în lesă, lăsat liber și mai ales, dacă familia are deja un câine, poate merge cu acesta pentru ca cei doi căței să se cunoască și să vadă dacă sunt compatibili.
CITEȘTE ȘI: VIDEO REPORTAJ: Adăpostul de câini fără stăpâni din Alba Iulia, suprapopulat: Peste 100 de căței așteaptă o familie iubitoare
Dacă un câine a fost ales, cel care vrea să îl adopte ca completa câteva documente pe care le va trimite către Primăria Alba Iulia, iar în câteva zile, animalul va fi gata pentru adopție.
Mai exact câinele va fi castrat sau sterilizat și va fi dat către noul stăpân alături de un carnet de sănătate și toate vaccinurile la zi.
Pentru a începe un proces de adopție, voluntarii Asociației Prietenii lui Azor și angajații Primăriei Alba Iulia de la adăpostul de câini vă pot da toate informațiile necesare
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Nicu
luni, 15.04.2024 at 12:52
pana nu se fac legi dure și nu se aplica aceste legi o sa vedem in continuare abandon dar și o grămadă de cățălofili ce adună câini fără stăpân printre blocuri. e plin internetul de comentarii de genul ” sa lași mancare în locuri ferite sa nu te vadă lumea”. cățălofili pentru ca nu-și asuma aproape nimic. decât zoaiele și recipientele pe care le lasa peste tot. dacă le spui sa ii ducă la sterilizat te înjură de mamă, daca le zici sa-i adopte fac mai rău.
Un bun prieten al cărui tată în varsta era sa fie mușcat a dus o întreaga luptă împotriva unor cetățeni fără minte care hrăneau o haită de câini.