Administrație
Primăria Alba Iulia cumpără sevicii de intervenție imediată pentru combaterea atacurilor de urs

Primăria Alba Iulia cumpără sevicii de permanență și intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor de urs. Contractul va fi încheiat pe o perioadă de un an.
Serviciile vor fi contractate pe baza OUG 81/2021, în vigoare din iulie 2022, prin achiziție directă. Banii sunt suportați din bugetul local.
Acestea se referă la operațiunile de tranchilizare, relocare, extragere prin eutanasiere a urșilor ce prezintă pericol pentru populație.
Se va încheia contract cu medic veterinar de liberă practică. Ministerul Mediului decontează tarif de 1000 lei pe lună pentru activitatea acestuia.
Prevenirea și combaterea atacurilor de urs. Modalitatea de intervenție
Asupra exemplarelor de urs brun pot fi exercitate acțiuni de alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împușcare. Durata maximă a intervenției este de 24 de ore.
Echipa de intervenție este formată din:
- primar/viceprimar (conducător echipă intervenție)
- jandarmi
- personal tehnic de specialitate angajat al gestionarului
- medicul veterinar
Intervenția se face gradual: alungare – tranchilizare/relocare – extragere prin eutanasiere sau împușcare.
Medicul veterinar poate primi armă de tranchilizare/eutanasiere de la autorități publice, persoane fizice sau juridice – cu condiția ca aceasta să fie deținută legal.
Prevenirea și combaterea atacurilor de urs. Servicii asigurate de medicul veterinar
Acesta folosește mijloacele specifice de intervenție pentru administrarea substanțelor necesare pentru imobilizarea/eutanasierea exemplarelor de urs.
De asemenea, recoltează probe biologice și realizează marcarea/individualizarea exemplarelor de urs tranchilizare pentru relocare.
OUG 1415/2021 prevede tarifele pentru acțiuni în intravilan, decontate lunar de ministerul Mediului către primării care au încheiate contracte de prestări servicii permanență/intervenție imediată.
- alungare (acțiune personal tehnic angajat al gestionarului/medic veterinar): 400 lei/intervenție
- tranchilizare 750 lei/exemplar
- marcare 200 lei/exemplar
- acțiune tranchilizare/relocare 400 lei/exemplar
- transport relocare 300 lei/exxemplar/100 km
- extragere prin eutanasiere 550 lei/exemplar
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News