Connect with us
Advertisement

Eveniment

Primăria Alba Iulia, o nouă licitație pentru închirierea unui spațiu din Cetatea Alba Carolina. Care va fi prețul de pornire

Publicat

Primăria Alba Iulia a lansat o nouă licitație pentru închirierea fostului spațiu în care a funcționat Centrul de Informare Turistică din Cetatea Alba Carolina.

Spațiul nr. 11 (M4R2) fostul Centru de Informare Turistică, situat municipiul în Alba Iulia, Cetatea Alba Carolina, Contragarda Ravelinului Sf. Mihail, în zidurile aferente, are suprafața utilă de 223 mp.

Spațiul ce urmează să fie închiriat pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire, este destinat desfășurării de activități comerciale de tip alimentație publică, artistic, galerie de artă, vânzare suveniruri, produse artizanale, presă și carte.

Potrivit anunțului, depunerea ofertelor se face în perioada 2 – 6 septembrie pâna la ora 13:30 la sediul Municipiului Alba Iulia, situat în Alba Iulia, str. Calea Moților, nr. 5A, camera 8, într-un exemplar. Fiecare ofertant poate depune o singură ofertă.

Prețul minim de pornire este de 1.338 euro/lună (6 euro x 223 mp).

Imobilul este compus din șase încăperi:

  • Sală activități informaționale;
  • Sală informații obiective turistice;
  • SAS;
  • Sală organizare evenimente;
  • WC femei;
  • WC bărbați.

Structura clădirii este realizată pe fundații continue din piatră cu mortar. Zidurile existente sunt mixte, piatră și cărămidă, iar bolțile sunt din cărămidă. Spațiul are pardoseli din cărămidă, pereți cu cărămidă rostuită, bolți cu pereți tencuiți pe bază de var, tâmplăria este din lemn, iar ferestrele sunt prevăzute cu grilaj metalic.

Clădirea beneficiază de toate utillitățile(energie electrică, apă potabilă și canalizare), cu excepția rețelei de gaz, realizate din rețelele locale din zonă.

Încălzirea se face prin pardoseală și este pe curent electric.

Spațiul prezintă ușoare urme de infiltrații, datorate apei pluviale.

Adjudecatarul va asigura supravegherea, paza, întreținerea și repararea spațiilor ce fac obiectul închirierii, precum și curățenia în incinta acestora pe cheltuiala sa.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement