Primăria Alba Iulia renunță la sensul unic de pe Strada Nichita Stănescu, înființat la sfârșitul anului trecut. 

”Precizăm că acel segment de drum a fost monitorizat constant, după realizarea acestei amenajări rutiere au fost depuse mai multe petiții la primărie, prin care a fost solicitată desființarea circulației în sens unic la starea inițială.

Publicitate

În ședința comisiei de circulație din 25 ianuarie, a fost aprobată renunțarea la sensul unic, urmând obținerea avizului Poliției Rutiere pentru revenirea la circulația pe ambele sensuri” au transmis reprezentanții instituției, pentru Alba24.

Alba24 a solicitat primăriei componența comisiei care a decis schimbarea regulilor de circulație pe Strada Nichita Stănescu, respectiv implementarea circulației pe sens unic dinspre Strada Toporașilor.

De asemenea, ziarul a solicitat documentele care stau la baza acestei măsuri, pentru a oferi cititorilor o explicație legată de modul în care se iau deciziile în cadrul instituției.

Publicitate

Această clarificare era necesară cu atât mai mult, cu cât potrivit localnicilor din zonă, măsura a fost adoptată la solicitarea unui personaj influent care locuiește în zonă.

De altfel, sensul de mers este acum dispre Toporașilor, din zona pieței, spre strada Detunata. Asta face ca traficul care se descărca dimineața dinspre Micești, să fie acum direcționat pe Bulevardul Revoluției.

Consilierul local PNL din Alba Iulia, Cornel Sandu, a lansat o petiție online prin care a cerut redeschiderea circulației pe ambele sensuri pe strada respectivă. Petiția a strâns peste 400 de semnături.

”Interzicerea accesului dinspre magazinul Kaufland spre strada Nichita Stănescu a creat disconfort cetățenilor domiciliați pe străzile Vânătorilor, Detunata, Tulnicului, Toporașilor, Nazareth Illit, Fântânele,etc., și a generat ambuteiaje în trafic, în special dimineața. De asemenea, accesul spre zona Schit se poate realiza doar pe variante ocolitoare.

Este un nonsens acel sens unic și datorită faptului că pe strada Detunata, pe care pe o bandă de circulație se află mașini parcate, este permisă circulația în ambele sensuri în timp ce pe strada Nichita Stănescu, pe care se află cel mult 20 de locuințe s-a restricționat accesul pe un sens” este motivația acestuia pentru petiție.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Publicitate