Connect with us
Advertisement

Administrație

Primăria Blaj achiziţionează dale şi borduri pentru amenajarea trotuarelor şi parcărilor din oraş. Bugetul maxim este de 800.000 de lei

Publicat

Primăria Blaj organizează licitaţie publică pentru achiziţionarea de dale de pavare şi borduri pentru care are rezervat un buget de maximum 800.000 de lei fără TVA din resurse financiare locale. Ofertele pot fi depuse până în 29 martie. Materialele vor fi folosite pentru amenajarea trotuarelor, parcărilor auto şi zonelor de parc din oraş.

Contractul cu firma câştigătoare va fi încheiat pe o perioadă de 12 luni de la data atribuirii. Procedura de alegere a ofertei cu preţul cel mai scăzut este de licitaţie electronică deschisă.

Oferta trebuie exprimată în lei şi menţinută pentru minimum 60 de zile de la termenul limită de primire a acesteia. Contractul este finanţat din fonduri bugetare locale, cu o valoare estimată la 800.000 de lei fără TVA.

Firma trebuie să includă în ofertă inclusiv transportul materialelor, în termen de 24 de ore de la  primirea comenzii (minim 40 mp), precum şi descărcarea acestora la locul de montare indicat de beneficiar. Pavele vor fi realizate din beton vibropresat, bistrat dintr-un strat de bază şi un strat de uzură, în următoarele cantităţi: dale pavaj tip Dublu T cu grosime de 6 cm, culoarea cimentului gri – 20.000 mp; dale pavaj tip Dublu T cu grosime de 8 cm, culoarea cimentului gri – 5000 mp; dale tip grilă 10 cm gri – 1.500 mp; borduri carosabile înguste B2, culoarea cimentului gri – 2000 ml; borduri trotuare B1, culoarea cimentului gri – 12.000 ml. Durabilitatea produselor achiziţionate va fi, în conditii de utilizare normală, de minim 20 de ani şi nu se solicită întreţinerea acestora.

Operatorii economici participanţi la procedura de achiziţie trebuie să declare lista principalelor livrări executate în ultimii 3 ani, să facă dovada că au executat şi dus la bun sfârşit cel putin un contract similar (livrarea de produse în ultimii trei ani a cărui valoare să fie egală sau mai mare de 425.000 lei, fără TVA) şi să deţină certificat ISO 9001/2000 sau echivalent, în domeniul ce face obiectul contractului.

În caz de reofertare, autoritatea contractantă va realiza o evaluare iniţială, va invita toţi ofertanţii care au depus oferte admisibile să prezinte preţuri noi, iar licitatia electronică va începe la 2 zile lucrătoare de la transmiterea invitaţiei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. rte

    miercuri, 06.02.2013 at 12:04

    punem pariu ca iese fierma Elis pavaje??:-))

  2. dorin

    miercuri, 06.02.2013 at 19:05

    SEMMELROCK STEIN+DESIGN

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement