Connect with us
Advertisement

Eveniment

Primăriile pot obține până la 100.000 de euro pentru centre comunitare integrate de asistență medicală. Situația în județul Alba

euro bani

Publicat

Primăriile pot obține până la 100.000 de euro finanțare nerambursabilă pentru a construi centre comunitare integrate, în care să fie oferite servicii de asistență medicală locuitorilor, dar și sociale și educaționale pentru grupuri vulnerabile.

Din Regiunea Centru, 23 de unități administrativ-teritoriale au acces la finanțări. Din județul Alba, pe lista primăriilor care se pot califica pentru obținerea finanțării se află Săliște și Săsciori.

Valoarea totală a alocării financiare pentru cele 7 regiuni de dezvoltare este de 21,07 milioane euro, din care Regiunea Centru va putea beneficia de 2,91 milioane euro, potrivit ADR Centru.

Suma eligibilă pentru finanțare proiectelor este cuprinsă între 10.000 și 100.000 euro, iar ratele de co-finanțare aplicabile pentru cheltuielile eligibile sunt: 70% FEDR, 28% – buget de stat și 2% contribuția solicitantului.

Cu acești bani se poate finanța construcţia, dar și reabilitarea, modernizarea, extinderea sau dotarea centrelor comunitare integrate.

Serviciile ce vor fi oferite în cadrul acestor centre sunt adresate în principal persoanelor vulnerabile, care se găsesc în următoarele situații: nivel economic sub pragul sărăciei, șomaj, nivel de educație scăzut, dizabilitate, boli cronice, boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paliative, graviditate, vârsta a treia, vârstă sub 18 ani, fac parte din familii monoparentale, risc de excluziune social, alte categorii identificate ca vulnerabile din punct de vedere medical sau social de la nivelul comunității.

”Până la finalul anului 2019, la ADR Centru sunt depuse peste 2000 de cereri de finanțare, care au o valoare totală de peste 2,5 miliarde euro și solicită spre finanțare nerambursabilă circa 2 miliarde euro. În acest moment, avem aproape 700 de proiecte contractate, a căror valoare totală a depășit un miliard euro, pentru a susține dezvoltarea Regiunii Centru”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement