Actualitate
Primarul comunei Meteş, Traian Ursaleş, propus pentru excludere din PNL. Nu mai este şef al organizaţiei locale a partidului
Primarul comunei Meteş, Traian Ursaleş, nu mai are funcţie de conducere a organizaţiei locale PNL, iar aceasta din urmă a propus excluderea sa din cadrul partidului. Ursaleş este candidatul Partidului Mişcarea Populară pentru alegerile locale din 2016.
Traian Ursaleș este primar în comuna Meteș din 2008 din partea PDL, iar anul acesta va candida din partea MP. Spune că nu mai putea să rămână în partidul care i-a adus primăria (actualul PNL – n.r.), pentru că este „cel mai mare Băsist din România”.
Traian Ursaleș s-a înscris în Partidul Democrat în 2004, transformat mai apoi în Partidul Democrat Liberal. „Am candidat pe listele Partidului Democrat Liberal. Eu sper să mă dea PNL-ul afară, și dacă mâine mă dă afară, poimâine mă înscriu în partid cu acte. […] Eu nu m-am certat cu nimeni din vechiul PDL”, a spus Traian Ursaleş, la conferinţa de presă MP din decembrie, când a fost anunţată candidatura sa.
Mai mult, acesta a mai spus că „am intrat în PD datorită lui Băsescu și e imposibil acum să lupt împotriva partidului lui Băsescu”.
Reprezentanţii PNL Alba transmit că în urma ședinței de marți, 19 ianuarie, a organizației reunite, formată atât din membrii fostului PNL cât și din membrii fostului PDL, a fost aleasă o nouă echipă de conducere la Meteş, ce îi are drept co-președinți pe Ioan Man și Marin Todea. Alături de aceștia, din echipa de conducere mai fac parte secretarul general Ștefan Irimie, secretarul general adjunct Floricica Moga și 11 membri proveniți din cadrul celor două partide unificate.
„Primarul în funcție al comunei, Traian Ursaleș, face în continuare parte din partidul nostru, dar nu mai deține nici o funcție de conducere, fiind simplu membru al PNL. În următoarea ședință a biroului județean al PNL Alba se va discuta și propunerea organizației locale Meteș de excludere a sa din rândurile PNL”, transmit liberalii din Alba.
Citeşte şi FOTO: Mișcarea Populară „fură” doi primari de la vechiul PDL, pentru alegerile locale din 2016. Candidații MP pentru Meteș, Vințu de Jos și Mihalț
Vezi şi Cum a ajuns un sat din Alba să aibă un cămin cultural mai mare decât orice sală de spectacol din județ. „Prea mare, prea ca la țară”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News