Connect with us
Publicitate

Actualitate

Primarul Mircea Hava: „Nu vom aproba nimic pentru amplasarea unei antene de telefonie în Micești, dacă oamenii nu sunt de acord”

Publicat

„Nu vom aproba nimic pentru amplasarea unei antene de telefonie în Micești, dacă oamenii nu sunt de acord!”. Aceasta este declarația primarului Mircea Hava, prezent la ședința de Consiliu Local, vineri. Acesta i-a asigurat pe localnici, care s-au revoltat de mai multe ori împotriva instalării stației de telefonie în proximitatea caselor lor, că Planul Urbanistic de Detaliu, necesar instalării stației, nu va primi avizul său.

Cetățenii din Micești s-au revoltat de mai multe ori în acest an împotriva amplasării antenei de telefonie în cartierul lor, pe motiv că aceasta le-ar afecta sănătatea.

Citiți și: FOTO-VIDEO: “Revolta” din Miceşti împotriva amplasării unei antene de telefonie mobilă a ajuns în atenţia prefectului de Alba

Şi în şedinţa de vineri, câţiva oameni care au case în Miceşti au fost prezenţi la Consiliul Local pentru a-și exprima dezacordul privind instalarea antenei Orange în cartierul lor, pe motiv că radiațiile emise de aceasta le-ar afecta sănătatea. În perioada de consultare a populației, aceștia au prezentat și un document prin care solicită forului decizional al orașului să respingă PUD-ul propus de Orange.

„Nu suntem de acord cu amplasarea stației și antenei GSM în proximitatea locuinței noastre din Micești! În zonă sunt construite numai imobile cu destinația locuință, iar montarea unei surse generatoare de radiații electromagnetice neionizante de mare putere (de aproximativ 10 ori mai mare decât cele montate în municipiu), într-o zonă locuită și cu perspective de dezvoltare durabilă, este dăunătoare sănătății și generatoare de temere și disconfort în rândul locuitorilor. Avem convingerea fermă că montarea unei stații de amplificare și emisie recepție antene de mare putere în vecinătatea locuințelor ne va pune în pericol sănătatea noastră și a copiilor noștri, prin radiațiile electromagnetice emise. În acest sens vă solicităm să respingeți PUD-ul propus”, au precizat oamenii în documentul transmis Primăriei.

„Expunerea la acest tip de radiații este cumulatoivă, iar procesul de acumulare datorat expunerii la radiațiile electromagnetice neionizante este ireversibil, producând efecte specifice, de la dureri de cap, oboseală, tulburări auditive și de vedere, senzații de greață și amețeli, amorțire sau roșeață la nivelul feței sau al gâtului, până la afecțiuni oncologice, soldate de cele mai multe ori cu deces”, au mai scris aceștia.

În răspunsul la solicitarea cetățenilor, Primăria le-a explicat acestora că PUD-ul nu poate fi supus aprobării Consiliului Local fără consultarea populației, iar primarul Mircea Hava a declarat, în ședință, că PUD-ul nu va primi aviza favorabil fără acordul oamenilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate