Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Primele simptome ale infecției cu coronavirus și momentele critice până la vindecare. Evoluția pe zile în cazul îmbolnăvirii

Publicat

coronavirus

Un nou studiu realizat la spitalul universitar Zhongnan din Wuhan China privind infecția cu coronavirus oferă o imagine completă asupra evoluţiei bolii, pe zile de la primele simptome și momentele critice până la vindecare, scrie Romania24.

Medicii chinezi au constat că boala evoluează timp de 17 zile și au realizat un tablou al evoluției acesteia, în care au identificat zilele critice.

Citește și Virusologul Molnar Geza: Vor fi două vârfuri ale epidemiei în România, iar virusul va ajunge și la sate. Strategiile posibile

Potrivit publicației elene I Efemerida, citată de agenția Rador tiparul simptomelor legate de Covid-19 este următoarul: circa 99% din bolnavi au prezentat febră mare, mai bine de jumătate simţeau o stare de oboseală şi erau chinuiţi de o tuse seacă, iar circa o treime dintre ei simţeau dureri musculare şi se confruntau cu dificultăţi de respiraţie.

Mai bine de 200.000 de cazuri ale virusului ucigaş au fost înregistrate la nivel global, în timp ce numărul morţilor depăşeşte deja 8.000.

Studiul Centrului pentru Controlul Bolilor din China arată că circa 80% din cei infectaţi cu noul coronavirus se confruntă cu simptome moderate, 15% cu simptome severe, iar 5% ajung în stare critică.

Iată cum evoluează simptomele la bolnavii tipici de Covid-19:

*Prima zi:

Bolnavii prezintă febră. Este posibil să simtă oboseală, dureri musculare şi să fie chinuiţi de o tuse seacă. Un mic procent din bolnavi este posibil să fi simţit o stare de greaţă cu o zi-două înainte sau se poate să fi avut diaree.

*A 5-a zi:

Bolnavii se pot confrunta cu dificultăţi de respiraţie, în special dacă sunt înaintaţi în vârstă sau dacă se confruntă cu probleme grave preexistente de sănătate

*A 7-a zi:

În medie, bolnavii sunt transportaţi la spital la o săptămână de la contractarea virusului, potrivit studiului Universităţii din Wuhan.

*A 8-a zi:

În acest punct, bolnavii care au o formă gravă (în procent de circa 15% potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor din China) dezvoltă un sindrom de detresă respiratorie acută, ce are ca efect acumularea de lichid şi prăbuşirea alveolelor, împiedicând plămânii să realizeze schimbul de oxigen şi dioxid de carbon, iar boala putând deveni astfel fatală. De obicei, aceasta este ziua în care devine necesar aparatul de ventilaţie.

*A 10-a zi:

Dacă simptomele se înrăutăţesc pe măsură ce boala evoluează, în acest punct majoritatea bolnavilor ajung la Terapie Intensivă. Bolnavii respectivi se confruntă cu dureri puternice în zona abdominală şi prezintă o mai mare lipsă a poftei de mâncare decât cei care prezintă simptome moderate. Dar doar un procent mic (circa 2% din bolnavi) pierd lupta cu viaţa la circa 18,5 zile de la infectarea lor.

A 17-a zi:

Bolnavii care îşi revin după Covid-19 primesc în general bilet de ieşire din spital, după două săptămâni şi jumătate de boală.

Primele simptome de la momentul infectării cu noul coronavirus pot apărea după cinci sau chiar mai multe zile.

Când aceste simptome apar, ele pot aminti de cele ale pneumoniei, chiar dacă evoluţia Covid-19 este diferită, întrucât starea de sănătate a bolnavului se înrăutăţeşte foarte repede.

“Pneumonia de obicei nu evoluează vertiginos”, a explicat pentru Business Insider Paras Lakhani, radiolog la Universitatea Thomas Jefferson. “În majoritatea spitalelor pneumonia este combătută cu antibiotice, iar starea de sănătate a bolnavilor se stabilizează înainte de a începe să se îmbunătăţească”.

În cazul COVID-19 starea bolnavilor cu coronavirus este diferită de pneumonie, deoarece se poate înrăutăţi chiar şi după începerea tratamentului sau după ce li s-au administrat acestora steroizi şi multe lichide.

Sursa: romania24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax