Actualitate
Procedura de declarare a inactivității unui contribuabil și cea de reactivare fiscală a acestuia, publicată de ANAF
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat procedura de declarare a inactivității unui contribuabil sau, după caz, de reactivare fiscală a acestuia, având în vedere prevederile normative aplicabile de la 1 ianuarie 2016, data de la care a intrat în vigoare noul Cod de procedură fiscală.
Potrivit reglementărilor din Codul de procedură fiscală, contribuabilul, plătitorul persoană juridică sau orice entitate fără personalitate juridică este declarat inactiv și îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității dacă se află în una dintre următoarele situații:
– nu își îndeplineste, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;
– se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
– organul fiscal central constatată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;
– inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului;
– durata de funcționare a societății este expirată;
– societatea nu mai are organe statutare;
– durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.
În cazul în care contribuabilul nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege, declararea în inactivitate nu se poate face înainte de implinirea termenului de 15 zile. De asemenea, în cazul în care societatea nu mai are organe statutare sau durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată, declararea în inactivitate se va face după implinirea termenului de 30 de zile de la comunicarea catre contribuabil/plătitor a unei notificări referitoare la situațiile respective.
În momentul declarării inactivității unui contribuabil i se anulează prin efectul legii înregistrarea în scopuri de TVA. Acest fapt nu înseamnă că devine neplătitor de TVA ci va colecta TVA la livrările/prestările efectuate, fără ca acesta sau clienții acestuia să aibă dreptul să deducă TVA.
Procedura reglementată de Ordinul 3846/2015 este foarte vastă și este particularizată fiecărui temei normativ din Codul de procedura ce conduce la declararea inactivității contribuabililor.
Consultă actul normativ aici.
Astfel, pentru declararea inactivității unui contribuabil ce nu și-a depus declarațiile fiscale sunt enumerate:
– declarațiile ce fac obiectul analizei;
– data când se efectuează analiza de către autoritatea fiscală;
– procedura de notificare a contribuabililor pentru îndeplinirea obligațiilor declarative;
– procedura efectivă de declarare a inactivității fiscale.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News