Connect with us
Publicitate

Actualitate

Procurorii au dispus ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Precizări despre infracțiunile cercetate

Publicat

Marți și miercuri, la locul accidentului aviatic de pe vârful Petreasa din munții Apuseni au fost prezenți procurori și inspectori criminaliști, pentru a cerceta urmele și a încerca să determine cauzele exacte ale prăbușirii avionului. Potrivit procurorului șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ancheta va dura câteva luni, întrucât avionul nu avea cutie neagră ci doar alte aparate de bord, care vor fi examinate în detaliu.

Vedeți și:

VIDEO de la înălțime, din locul ACCIDENTULUI AVIATIC din Apuseni: Ce au văzut pasagerii în momentul în care s-au prăbușit


Vă prezentăm comunicatul de presă emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia miercuri, la ora 16.00.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au dispus azi (miercuri n.r.) începerea urmăririi penale in rem (în considerarea faptei comise, influenţând răspunderea penală a tuturor celor care au participat într-o calitate sau alta la comiterea ei n.r.) în cauza privind accidentul aviatic din data de 20.01.2014, pentru următoarele infracţiuni:

– încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, faptă prev. şi ped. de art. 98 rap. la art. 110 din OG nr. 29/1997 privind Codul aerian.

– vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2, 4 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. b C. pen.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Augustin Lazăr- procuror sef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia:  Avionul prăbuşit în Apuseni nu avea cutie neagră, ci doar alte aparate de bord

Avionul prăbuşit în Munţii Apuseni nu avea cutie neagră, ci doar alte aparate de bord, care vor fi examinate de anchetatori, iar investigaţia în acest caz va dura câteva luni, pentru realizarea raportului Autorităţii Aeronautice, afirmă procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia.

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat, marţi seară, corespondentului MEDIAFAX că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, iar epava va fi păzită până când va putea fi transportată într-un loc special pentru a fi studiată.

“Au fost ridicate mijloace materiale de probe care au fost sigilate şi urmează să fie supuse expertizei şi în continuare a fost asigurat locul accidentului pentru eventuale nevoi de cercetare mai departe şi pentru recuperarea aeronavei avariate. Aeronava a rămas la faţa locului fiindcă este greu de recuperat, deoarece a fost vizibilitate redusă, a plouat şi ar fi fost dificil să vină acolo un elicopter pentru a o putea extrage din pădure”, a afirmat Lazăr.

El a adăugat că în perioada următoare vor fi interpretate mijloacele materiale de probă pentru a se putea clarifica un mecanism al producerii accidentului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate