Eveniment
Procurorul Nicolaie Cean, urmărit penal pentru complicitate la abuz în legătură cu dosarul Berbeceanu, a depus cerere de pensionare la CSM
După ce a fost acuzat că a fabricat probe în dosarul „Berbeceanu”, procurorul Nicolaie Cean, de la Parchetul Tribunalului Alba, a depus cerere de pensionare la CSM şi vrea să părăsească magistratura. Acesta este cercetat penal de DNA sub control judiciar, alături de procurorul-şef DIICOT Alba, Ioan Mureşan şi poliţistul Alin Muntean. Acuzaţiile sunt de complicitate la abuz în serviciu. Solicitarea lui Cean intră în atenţia CSM în şedinţa de miercuri, 21 mai.
Potrivit DNA, în cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora Ioan Mureşan, procuror şef al DIICOT Alba, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu într-un dosar al instituţiei, prin faptul că a dispus, prin ordonanţa din 21.10.2013, începerea urmăririi penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a lui Traian Berbeceanu, şef al BCCO Alba, la data respectivă. pentru mai multe infracţiuni, în absenţa existenţei la dosar a unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea faptelor.
Mureşan este acuzat şi că a folosit declaraţii obţinute în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate (anchetate în alte cauze), prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu Berbeceanu, prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, pentru a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu, prin valorificarea unor documente fără relevanţă probatorie, aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale acestuia, mai arată DNA.
Nicolaie Cean ar fi fost complice la infracţiunile lui Mureşan şi Muntean, prin: punerea la dispoziţia procurorului anchetator a unor martori părtinitori, dispuşi să dea declaraţii împotriva persoanei cercetate; transmiterea către persoane ce urmau a fi audiate a promisiunii că, dacă vor accepta să facă afirmaţii în sensul inculpării lui Berbeceanu, nu vor mai avea probleme în anumite dosare; manipularea anumitor martori prin furnizarea, către aceştia, anterior audierii lor, a unor informaţii nereale, pe care aceştia, întrebaţi fiind, să le expună procurorului anchetator.
Citeşte şi Şeful DIICOT Alba, un poliţist BCCO şi un procuror, URMĂRIȚI PENAL de DNA. Sunt acuzaţi de abuz în serviciu în legătură cu DOSARUL BERBECEANU
”În Ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că, în cursul săptămânii 17-21 martie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoștință învinuirea lui Cean Nicolaie Ion, în prezentul dosar, acesta a contactat telefonic doi martori din dosarul respectiv pentru a le comunica aspecte rezultate din ordonanța de începere a urmăririi penale, privind relațiile sale cu aceștia și totodată le-a transmis că a fost întrebat de anchetatori despre ei. Prin acest demers Cean Nicolaie Ion a avut drept scop să le conserve teama (ce fusese indusă în perioada în care asupra unuia dintre ei s-au făcut presiuni pentru a da declarații în dosarul privindu-l pe Berbeceanu Traian), astfel încât respectivul martor să nu declare adevărul în prezenta cauză cu privire la modul în care fusese audiat în dosarul Berbeceanu”, se mai arată într-un comunicat DNA.
Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT, actualmente procuror PT Alba este urmărit penal pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.
Dosarul lui Traian Berbeceanu a fost preluat de structura centrală a DIICOT, de la DIICOT Alba.
Acest dosar ar fi fost fabricat după ce Berbeceanu ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean, care a activat în cadrul BCCO Alba.
Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar au fost cercetaţi soţii Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea pe 24 octombrie 2013.
Citeşte şi Noi acuzaţii pentru Traian Berbeceanu: DIICOT îl cercetează şi pentru luare de mită, spălare de bani, fals şi complicitate la delapidare
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
cucudinvale
luni, 19.05.2014 at 12:06
se pensioneaza saracul, pana acum era foartye motivat in „facaturi ” de dosare. de ce i-o fi pierit entuziasmul, ca doar n-o fi vinovat!!??
Traian
luni, 19.05.2014 at 19:31
Da si ce pensie o sa aiba de 5 -10.000 de lei ,in loc sa rapunda pt faptele sale !!
Cine verifica cum stau dosarele in sertar la procurori si se asteapta doar telefonul pe firul rosu pt al scoate la vedere in Republica pardon Procuratura romania !
bono
luni, 19.05.2014 at 21:20
Tara de ****!***’ ala uman vrea acum sa iasa la pensie (o suma grasa/luna platita de fraieri ca noi) fiindca simte ca altfel va fi dat afara din magistratura cu susturi in ***r!
**** iti urez sa ai parte de pensie in parnaie!