Plățile către profesorii din învățământul preuniversitar care și-au câștigat drepturile salariale în instanță, se vor face eșalonat, începând de anul viitor, urmând ca banii să fie plătiți  până în anul 2022. Comisia pentru Educatie din Camera Deputatilor a avizat favorabil propunerea respectivă, stabilind totodată că sumele stabilite prin hotarârile judecătoresti se vor achita astfel:  5% în 2018, în anul 2019 se plateste 10%, în anii 2020 și 2021 - cate 25%, iar în anul 2022 - 35% din valoarea titlului executoriu.

Publicitate

Propunerea legislativa privind adoptarea unor masuri in domeniul finantarii invatamantului prevede ca plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizatiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contributiile aferente acestora se asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educatiei.

"Incepand cu anul 2018, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Educatiei Nationale, se asigura fondurile necesare pentru executarea hotararilor judecatoresti devenite executorii pana la 31 decembrie 2017, avand ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobanzii legale pentru plata esalonata a sumelor prevazute in titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din invatamant", prevede proiectul.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ministerul Educatiei va aproba metodologia de calcul a acestora, prin ordin de ministru, in termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a legii, cu consultarea federatiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate de invatamant.

Proiectul de lege a fost initiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, premierul Mihai Tudose, ministrul Educatiei, Liviu Pop, si vicepremierul Marcel Ciolacu. Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege este necesar "avand in vedere intarzierile generate de asigurarea, prin bugetele locale, a platii acestor cheltuieli".