Connect with us
Advertisement

Eveniment

Profesorii din Alba ies în stradă: Aproximativ 500 de angajați din învățământ vor protesta luni, pe străzile din Alba Iulia

Publicat

Aproximativ 500 de profesori, personal nedidactic și auxiliar vor protesta luni, 29 mai, pe străzile din Alba Iulia. Este cel mai mare marș al sistemului educațional de până acum, au anunțat reprezentații sindicatelor din Alba.

Marșul va începe din fața Prefecturii Alba, de la ora 10:30 și va continua pe strada Mihai Viteazul, spre Cetatea Alba Carolina, până la Monumentul Unirii. 

La Alba Iulia, organizatorii au primit autorizația de organizare a protestului, din partea primăriei, a precizat, pentru Alba24.ro, Bogdan Petru Cârcoană, vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret” și președinte al Uniunii Sindicale Teritoriale a Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” Alba.

În total, în județul Alba, la greva generală participă peste 2000 de profesori și angajați personal auxiliar în învământ, respectiv 43,52% din totalul salariaților din sistem, la nivel local.

Bogdan Cârcoană a precizat, pentru alba24.ro, că în cursul săptămânii trecute ”în cel puțin jumătate din unitățile de învățământ din județ au fost organizate manifestări de protest.

Adică profesorii participanți la grevă nu au mai rămas în săli de clasă sau în cancelarii, ci au ieșit în curtea sau în fața școlilor”.

La jumătatea acestei săptămâni, în județul Alba se aflau în grevă 2.285 angajați, din care 1.768 cadre didactice.

Între timp, o parte dintre angajați au renunțat la protest, însă alții s-au alăturat celor aflați în grevă, mai ales după ce au aflat care a fost oferta Guvernului, a precizat Cârcoană.

Revendicările sindicatelor din Educație

majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic

  • instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic
  • acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ
  • acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.)
  • creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii
  • renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. pilu

    duminică, 28.05.2023 at 21:08

    Bravo, fiţi hotărâţi. Dati-i înainte cu tupeu,că aşa s-au comportat şi ei.Acum e dinte pentru dinte, nu disperaţi că-i aveţi la mână.

  2. Alina Constantin

    duminică, 28.05.2023 at 22:44

    Suntem alături de voi!
    Marți,in București ,vom ieși 20 000.
    Ne-au supărat rău guvernanții !

  3. dolfi

    duminică, 28.05.2023 at 22:58

    cam tarziu… mult prea tarziu. deja sunt generatii de oameni manelizate. De ce n-ati facut greva acu 20 de ani?

  4. Nesabuinta

    luni, 29.05.2023 at 07:59

    Nu mai mira pe nimeni ca apar nemulțumiri peste tot: sănătate, politie, învățământ, pensionari ! Singurii care tac și știu ei de ce, sunt șmecherii din parlament, guvern primării și specialii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement