Profesorii de la stat și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță de 1.450 de lei, pentru anul 2022, după ce ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Voucherele de vacanţă vor fi emise doar pe suport electronic, se arată în textul publicat în MO, unde este precizat şi modul de acordare, potrivit Edupedu.ro

Publicitate

"Voucherele de vacanță aferente anului 2022 se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație", conform documentului.

Vezi și Părinții vor putea plăti taberele copiilor cu vouchere de vacanţă. Legea, adoptată de Camera Deputaților

Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, iar banii sunt impozitaţi în luna în care au fost acordaţi beneficiarului, prevede ordinul.

De asemenea, potrivit documentului, pentru cei care în anul 2022 "au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază, potrivit legii.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Vezi: Voucherele de vacanță, amânate. ANAT acuză că este sabotat programul „Înscrieri timpurii” pentru litoralul românesc

În cazul în care nu se poate stabili funcția de bază, având obligația de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, și către ceilalți angajatori opțiunea făcută, cu respectarea prevederilor alin. (1)".

Profesorii sau angajaţii din învăţământ care nu vor să primească vouchere de vacanță trebuie să depună o solicitare scrisă la unitatea unde lucrează, în 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial.

Vezi: DOCUMENT Restanțele din perioada 2017-2021 la salariile din Învățământ, plătite eșalonat în următorii 5 ani. În primul an, doar 5%

Publicitate

Voucherele de vacanță au fost tăiate de Guvern în februarie 2021.

sursa foto: pixabay.com

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News