Temperaturile ridicate își vor face simțită prezența în țară și în următoarele șapte zile, în perioada 5-11 august 2026. Vor fi episoade de caniculă și disconfort termic accentuat, mai ales în vest, sud-vest și sud. 

În paralel instabilitatea atmosferică se va accentua temporar, în special în zonele montane și în jumătatea de nord, unde sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină.

Publicitate

Spre mijlocul intervalului, vremea va rămâne călduroasă, cu ploi mai ales la munte, iar ulterior este estimată o nouă încălzire urmată de o scădere a temperaturilor.

5 august 2026

Valul de căldură se va intensifica în toată țara. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat pe arii relativ extinse, iar indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși pragul critic de 80 de unități.

Publicitate

CITEȘTE ȘI: Vremea de Sfânta Maria și în ultima lună de vară 2026: zilele mai răcoroase, perioadele cu furtuni. Prognoza ANM actualizată

Publicitate
  • Temperaturile maxime: 30–31°C pe litoral și 40–41°C în Câmpia de Vest.
  • Temperaturile minime: 9–12°C în estul Transilvaniei și 25–26°C în dealurile Crișanei și nordul Moldovei.

Cerul va fi mai mult senin, însă după-amiaza și seara vor apărea înnorări, averse și descărcări electrice, în special în Carpații Orientali. Cantitățile de apă vor fi de 5–10 l/mp și izolat peste 15–20 l/mp.

Fenomene similare vor fi posibile izolat și în restul zonei montane, precum și în vestul, centrul și sud-estul țării. Rafalele vor atinge în general 40–50 km/h, posibil cu aspect de vijelie.

Publicitate

6 august 2026

Valul de căldură va rămâne intens și persistent în toată țara. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat pe arii extinse.

  • Temperaturile maxime: 29–30°C pe litoral și până la 40–41°C în Câmpia de Vest.
  • Temperaturile minime: 11–13°C în estul Transilvaniei și 25–26°C în dealurile Crișanei și nordul Moldovei.

După-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua în zonele montane și submontane și local în vestul, centrul și nordul țării. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă pot depăși 30–35 l/mp la munte, iar rafalele vor fi de 40–60 km/h și izolat de peste 70–75 km/h.

Publicitate

Fenomene de instabilitate sunt posibile, pe spații mici, și în sud și sud-est. Spre dimineață, în depresiuni, se poate forma ceață.

7 august 2026

Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar instabilitatea atmosferică se va accentua mai ales în jumătatea de nord și în zonele montane și submontane.

Va fi caniculă în Banat, sudul Crișanei și al Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Dobrogei.

  • Temperaturile maxime: 27–29°C în estul Transilvaniei, izolat în Maramureș și nordul Moldovei, și 37–38°C în Banat, Oltenia și Muntenia.
  • Temperaturile minime: 12–14°C în depresiunile Carpaților Orientali și 23–24°C pe litoral.
Publicitate

După-amiaza și seara vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii puternice și izolat grindină. Cantitățile de apă pot depăși 30–50 l/mp în nord și la munte. Rafalele vor fi de 50–70 km/h și izolat de 70–90 km/h.

8 august 2026

Valul de căldură va mai persista în sud-vestul și sudul țării, unde local va fi caniculă și noapte tropicală. În celelalte regiuni, temperaturile vor continua să scadă și se vor apropia de mediile perioadei.

  • Temperaturile maxime: 25–26°C în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și până la 36°C în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei.
  • Temperaturile minime: 14–23°C, cu valori de aproximativ 10°C în depresiunile Carpaților Orientali.
Publicitate

După-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele montane și submontane, local în centru, sud și sud-vest și izolat în rest. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină. Cantitățile de apă pot depăși 20–25 l/mp, mai ales la munte, iar rafalele vor fi în general de 50–60 km/h.

9 august 2026

Vremea va fi călduroasă în vest, sud și sud-est, local în centru și izolat în rest. Disconfortul termic va fi ridicat, mai ales în sud-vest, sud și sud-est.

  • Temperaturile maxime: în general 27–34°C.
  • Temperaturile minime: 13–22°C, mai scăzute în estul Transilvaniei.
Publicitate

După-amiaza vor fi înnorări, averse și descărcări electrice local la munte și pe arii restrânse în sud. Cantitățile de apă pot depăși 15–20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și în timpul ploilor.

10 august 2026

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în vest și sud-vest va redeveni caniculară, cu disconfort termic ridicat.

  • Temperaturile maxime: în general 28–36°C.
  • Temperaturile minime: 14–24°C, mai scăzute în estul Transilvaniei.

Cerul va fi variabil. După-amiaza vor fi averse pe arii restrânse în zonele montane, cu probabilitate mai mare în munții din sud, precum și în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-est și în timpul averselor.

Publicitate

11 august 2026

Temperaturile vor mai crește ușor. Vremea va fi caniculară și cu disconfort termic accentuat în vest, sud-vest și izolat în sud.

  • Temperaturile maxime: în general 28–37°C.
  • Temperaturile minime: în general 16–24°C.

Cerul va fi variabil. După-amiaza, în zonele montane, vor fi înnorări temporar accentuate, averse și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.