Connect with us
Advertisement

Eveniment

Prognoza meteo pentru perioada 25 septembrie – 23 octombrie: Vreme atipică pentru a doua lună de toamnă

Publicat

ANM a emis prognoza meteo  pentru următoarele patru săptămâni. Luna octombrie va avea temperaturi mai ridicate decât cele normale, iar ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 25 septembrie – 23 octombrie.

Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat cum va fi vremea după căldura extremă din ultimele zile.

Temperaturi crescute până la începutul lunii octombrie

Fenomenele de instabilitate se vor diminua semnificativ, iar temperaturile vor rămâne crescute cel puțin până la începutul lunii octombrie.

”Din punctul de vedere al fenomenelor de instabilitate, acestea sunt în diminuare atât din perspectiva ariei de manifestare cât și a cantităților de precipitații. Rămâne de interes vântul în următoarea săptămână, dar și regimul de temperaturi.

Citește și Val de aer polar peste România, după mai multe zile cu temperaturi de vară. Prognoza meteo în săptămâna 25 septembrie-1 octombrie

Din perspectiva intensificărilor de vânt, acestea vor fi unele susținute și vorbim în general de viteze la rafală care în zona montană pot depăși 70…80 de km/h, dar și în zonele mai joase de relief, unde vorbim de viteze la rafală de 40…50 de km/h.

Citește și: VREMEA în ALBA, 25 septembrie – 1 octombrie: Temperaturi de până la 28 de grade. Prognoza meteo pe zile, în localități din județ

Din punct de vedere termic, contăm pe o vreme caldă pentru o ultimă decadă a unei luni septembrie în țara noastră, pentru că maximele se vor situa frecvent între 22 până la 30…31 de grade.

Cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor

Astfel, există o probabilitate foarte mare ca această lună să fie una dintre cele mai călduroase din istoria măsurătorilor meteorologice, luând în considerare deja abaterea termică pozitivă de 3,8° Celsius până în prezent, la foarte mică distanță de luna septembrie a anului 1994, când am avut o abatere termică pozitivă de 4,2° grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3.

Vremea în  săptămâna 25 septembrie – 2 octombrie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale și sudice.

Vremea în  săptămâna 2 – 9 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, îndeosebi în cele sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice.

Vremea în  săptămâna 10 – 16 octombrie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toată țara. Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul, sud-vestul, precum și în zona de munte din sudul țării, în timp ce în rest cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.

Vremea în  săptămâna 16 – 23 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și estice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement