Actualitate
Programul „Casa Verde”, înlocuit. 26.000 de familii ar putea beneficia de finanțare pentru montarea de panouri fotovoltaice
Ministerul Mediului, Grațiela Gavrilescu a anunțat că programul „Casa Verde” a fost înlocuit cu altul care prevede alocarea a 100 de milioane de euro pentru montarea de panouri fotovoltaice. 26.000 de familii, care ar putea beneficia de finanţare, vor deveni mici producători de energie electrică.
Ministrul Mediului a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că în perioada următoare se va aproba ghidul de finanţare privind montarea de celule fotovoltaice în gospodării.
„Acel program pe care îl cunoşteaţi, Casa Verde, e înlocuit cu programul de montare de panouri fotovoltaice, avem 100 de milioane de euro, astfel încât, 26.000 de gospodării vor putea să beneficieze de această finanţare. Asta înseamnă montarea de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 3 kilowaţi.
Asta înseamnă un mare ajutor şi pentru încălzire şi pentru încălzirea apei calde şi pentru folosirea aparatelor electrocasnice cu producerea curentului electric de către aceste celule fotovoltaice şi încă un câştig pentru persoanele care vor accesa aceste fonduri va fi faptul că va deveni un mic producător de energie electrică deoarece curentul electric produs suplimentar va intra în reţeaua naţională”, a declarat ministrul.
Aceasta a adăugat că este convinsă că un număr foarte mare de cetăţeni vor accesa acest program, la fel cum a fost accesat şi programul „Casa Verde”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News