PROGRAMUL de 1 Decembrie la Alba Iulia. Festival de România, inaugurarea Laturii de Vest a Cetăţii şi aprinderea luminilor de sărbători
Făclii roșii, galbene și albastre, purtate de sute de cercetaşi și adunate împreună într-o inimă tricoloră uriașă, stegulețe oferite gratuit tuturor șoferilor care vor trece prin zona manifestaţiilor, picturi tricolore pe față pentru cei mici, concerte și foc de artificii. Iată doar câteva dintre punctele de atracție pe care municipalitatea din Alba Iulia le-a pregătit pentru cei care vor alege să trăiască aniversarea a 95 de ani de la Marea Unire, la Alba Iulia. Evenimentele sunt reunite sub marca “Festival de România”, un demers prin care autoritățile locale și județene vor să dea o nouă identitate Zilei Naţionale, să o transforme într-o sărbătoare cu adevărat populară și să “elimine din peisaj” orice urmă de politic, anunţau, la începutul săptămânii, reprezentanţii Primăriei Alba Iulia.
Citeşte şi 1 DECEMBRIE, la Alba Iulia: Sub marca „Festival de România”, autorităţile locale promit „trăiri și simțiri românești”, în roşu, galben şi albastru
Reprezentanţii Primăriei au transmis programul oficial de 1 Decembrie la Alba Iulia şi cel al evenimentelor incluse în Festival de România:
Programul oficial 1 Decembrie la Alba Iulia:
Sâmbătă, 30 noiembrie 2013
12.15 – Ridicarea Drapelului României și intonarea Imnului de Stal al României – Piața Tricolorului
Duminică, 1 Decembrie 2013
09.30 – Depuneri de coroane la statuia lui I.I.C. Brătianu - Piața I.I.C. Brătianu
10.00 – Depuneri de coroane la statuia lui Iuliu Maniu - Piața Iuliu Maniu
10.30 – Depuneri de coroane la statuile Reginei Maria și Regelui Ferdinand – Catedrala Încoronării
10.45 – Depuneri de coroane la statuia lui Mihai Viteazul – statuia lui Mihai Viteazul
11.15 – Cermonial militar – Pietonala Mihai Viteazul
12.00 – Te Deum – Catedrala Încoronării
Sâmbătă, 30 noiembrie 2013
10.30 – Moment aniversar ”Lupa Capitolina” – 20 de ani de la amplasare / Ceremonial Garda Romană – Piața Alessandria
11.00 – Păcală – spectacol pentru copii – Teatrul de Păpuși Prichindel
11.00 - Turul Ghidat al Cetății Alba Iulia – tur gratuit – punct de întâlnire Hotel Cetate
12.30 – Inaugurare Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
Concert corala “Armonia” – Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
15.30 – Cânt și suflet românesc – spectacol de muzică populară – Piața Cetății
18.30 – România din inima ta (conturarea unei inimi tricolore și retragere cu torțe) – eveniment itinerant pe traseul Latura de Vest – Piața Cetății
19.00 – Dansul zmeilor - spectacol de flăcări și efecte speciale Crispus & Cobzality – Piața Cetății
19.30 – Aprinderea iluminatului festiv de sărbători – Piața Cetății
19.30 – Cocert Sensor – Piața Cetății
19.30 – Zoo story de Edward Albee (Teatrul Mic Chișinău) - seară de teatru – Casa de Cultură a Studenților
21.00 – Oscar de Claude Magnier (Trupa Skepsis) – seară de teatru – Casa de Cultură a Studenților
Duminică, 1 Decembrie 2013
11.00 - Turul Ghidat al Cetății Alba Iulia – tur gratuit – punct de întâlnire Hotel Cetate
12.30 – Primirea soliilor din cetățile de scaun – Terasa Sălii Unirii
13.00 – Cânt și suflet românesc – spectacol de muzică populară – Piața Cetății
13.00 - Turul Ghidat al Cetății Alba Iulia – tur gratuit – punct de întâlnire Hotel Cetate
14.00 – Uniți sub tricolor – defilare cu steaguri tricolore de mari dimensiuni – Poarta a IV-a – Poarta a III-a
15.00 - Turul Ghidat al Cetății Alba Iulia – tur gratuit – punct de întâlnire Hotel Cetate
17.45 – Tricolor în cetate – Piața Cetății
18.00 – Dorul Basarabiei - concert extraordinar de muzică populară cu orchestra maestrului Nicolae Botgros – Piața Cetății
20.00 – Lansare 95 de lampioane – Piața Cetății
20.00 – Concert Galax – Piața Cetății
20.20 – Concert Anda Adam – Piața Cetății
21.00 – Concert Vama – Piața Cetății
22.00 – Emotion Romania – focuri de artificii – Poarta a III-a – Pietonala Mihai Viteazul
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (18)