Connect with us
Advertisement

Eveniment

Programul „Prima Casă” va fi lansat peste două săptămâni. Ce denumire va avea şi ce schimbări aduce

prima casa

Publicat

Guvernul pregăteşte schimbări la programul Prima Casă, care va fi deblocat în circa două săptămâni şi va deveni programul „O Nouă Casă”, a anunţat Cristian Păun, preşedintele FNGCIMM.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în plină criză proiectul ce prevede ca programul „Prima Casă” să devină un program social intitulat „O familie, o casă“. Cu toate acestea, programul „O familie, o casă” încă nu are normele de aplicare, drept urmare, ambele programe sunt blocate.

Prezent la Digi24, Cristian Păun a precizat că noul program nu se va mai axa pe aspectul social. Cu alte cuvinte, plafonul salarial nu va mai fi o condiţie.

În forma actuală, creditele „O familie, o casă” puteau fi accesate doar de românii cu venituri de până în 4.500 de lei de familie, respectiv 7.000 de lei, dacă au copii.

„Guvernul va da OUG în această săptămână, apoi săptămâna viitoare apar normele. Deci, în două săptămâni am putea avea noua formă a programului <O Nouă Casă>”, a precizat oficialul FNGCIMM.

Premierul Ludovic Orban a declarat, recent, că Guvernul va introduce un plafon care să ţină cont de realitatea de pe piaţa imobiliară.

„Trebuie să clarificăm situaţia în programul Prima Casă. O să avem nevoie de o reglementare legală care să clarifice modul în care se derulează programul Prima Casă”, i-a solicitat Ludovic Orban ministrului Finanţelor Florin Cîţu. Orban a solicitat ca în reglementare să se ţină cont de faptul că, faţă de momentul în care a fost redusă cota de TVA la vânzarea de imobile, metrul pătrat construibil era 750-800 euro, iar între timp s-a scumpit. „Să utilizăm un plafon care să ţină cont de realitatea de pe piaţa imobiliară de astăzi”, a cerut Orban.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a răspuns că se ia în calcul lansarea unui nou program „Prima Casă”, după ce va fi modernizat, iar plafonul stabilit va ţine cont de preţurile de acum din piaţa imobiliară.

sursa: Digi24

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement