Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul Rabla 2018: În ce condiții se pot cumula ecotichetul cu prima de casare. Schimbări făcute de Ministerul Mediului

r

Publicat

Ministerul Mediului schimbă câteva din condițiile Programului Rabla 2018 pentru autovehicule, modificări rezultate din practica de până acum, dar și din sesizările unor asociații de producători. Astfel, la acest moment prima de casare se poate cumula cu ecotichetul, iar persoanele sau instituțiile care cumpără mai multe mașini noi pot primi mai multe ecobonusuri, dacă predau, pentru echivalare, același număr de automobile vechi.

Prin ordinul de ministru pus în dezbatere publică, se specifică mai clar condițiile prin care se pot cumula ecotichetele cu prima de casare, subliniindu-se faptul că un ecotichet nu poate fi cumulat cu mai multe prime de casare.

Potrivit ordinului de ministru, „în cazul în care solicitantul este acceptat în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017- 2019 și dorește să achiziționeze un autovehicul nou pur electric sau un autovehicul nou electric hybrid prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2017-2019, ecotichetul se poate cumula numai cu prima de casare. Un ecotichet nu se poate cumula cu mai multe prime de casare. Cumularea ecotichetului cu prima de casare se va efectua prin emiterea unei singure note de înscriere în cadrul programului care cuprinde elementele celor două ghiduri de finanțare, în caz contrar nu se va beneficia de cumulare”.

O altă modificare se referă la unele excepții privind autovehiculele noi.

La articolul 2 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f1), cu următorul cuprins: ”f1) Prin excepție de la lit. f), este considerat autovehicul nou orice autoturism, autoutilitară ușoară sau autospecială/autospecializată ușoară sau orice cvadriciclu, cu sistem de propulsie electric hibrid (plug-in) sau pur electric care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a. este înmatriculat/înmatriculată cu cel mult 6 luni în urmă, inclusiv, față de data vânzării și care nu depășește 6.000 km, inclusiv;

b. înmatricularea prevăzută la lit. a) este pe numele producătorului validat respectiv punctului de  lucru/agentului/partenerului autorizat și a fost efectuată pentru DRIVE-TEST/DEMO.

c. este comercializat de către producătorul validat respectiv punctul de lucru/agentul/partenerul autorizat, declarat în cererea de validare, în calitate de prim proprietar.”

La articolul 19 alineatul (4), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: ”f) în situația în care autovehiculul achiziționat corespunde condițiilor prevăzute la art. 2, alin (1), lit. f1), se va face precizarea că “autovehiculul a fost înmatriculat pentru DRIVE-TEST/DEMO cu cel mult 6 luni în urmă, inclusiv, față de data vânzării și nu depășește 6.000 km, inclusiv.”

După perioada de dezbatere publică, Ordinul ministrului mediului va fi adoptat și va intra imediat în vigoare cu modificările efectuate.

sursa: legestart.ro, mmediu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement